Site icon CJI

CJI schimbă conceptul premiilor „Jurnaliștii anului”: o nouă abordare, începând cu anul 2027

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunță schimbarea formatului premiilor „Jurnaliștii anului” și a perioadei în care acestea vor fi acordate. Astfel, începând cu anul 2027, premiile vor fi oferite în luna mai pentru anul precedent. Acestea vor fi înmânate cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei în cadrul unui eveniment dedicat libertății presei.

Schimbarea vine după ce CJI a consultat comunitatea mass-media din Republica Moldova în perioada iulie – august 2026, iar ulterior a elaborat un nou Regulament de desemnare a „Jurnaliștilor anului”.

Astfel, prin noul regulament, CJI nu va oferi premii pentru materiale în funcție de genul jurnalistic, ci își propune să pună în centrul procesului de evaluare activitatea jurnalistului în ansamblu, contribuția sa la jurnalismul de interes public și impactul acesteia.

„În cei peste 30 de ani de când organizăm Gala Anuală «Jurnaliștii anului», am schimbat de mai multe ori formatul și criteriile de selecție, pentru a ține pasul cu transformările rapide din domeniu. În unii ani am premiat performanța generală, în alții – materiale jurnalistice concrete, iar categoriile au fost ajustate de-a lungul timpului, în funcție de evoluțiile din sectorul media. De regulă, aceste schimbări au fost făcute după discuții cu colegii din breaslă, iar în acest an am procedat la fel. În urma consultărilor, am decis să renunțăm la categoriile tradiționale și să adoptăm o abordare mai flexibilă, care să reflecte mai bine modul în care este făcut jurnalismul astăzi. Asta pentru că în multe redacții granițele dintre genurile jurnalistice s-au estompat, iar un material poate combina elemente de investigație, reportaj, interviu, analiză sau multimedia. În același timp, ne dorim să încurajăm producerea constantă de materiale de calitate, pe parcursul întregului an, nu doar realizarea unor materiale pentru o anumită categorie de concurs”, explică directoarea executivă a CJI, Nadine Gogu.

Începând cu 2027, premiile vor fi oferite în baza nominalizărilor venite din partea redacțiilor. Fiecare nominalizare va viza o persoană, angajat al unei redacții sau liber-profesionist care colaborează cu o instituție de presă. Noul format își propune să ofere mai multă vizibilitate celor care contribuie esențial la realizarea unui produs jurnalistic, dar care rămân adesea în spate – redactori, editori, regizori și alți profesioniști din redacții.

Regulamentul va fi făcut public la începutul anului 2027, iar premierea va avea loc în contextul Zilelor Libertății Presei, marcate anual în luna mai. „Pentru a reuși să evaluăm cât mai echitabil efortul, profesionalismul și impactul muncii jurnalistice de-a lungul întregului an, am decis să schimbăm data evenimentului – din decembrie în luna mai, care este și un moment simbolic potrivit, întrucât atunci celebrăm libertatea presei”, spune Nadine Gogu.

„Jurnaliștii anului” vor fi desemnați în baza unei noi proceduri de evaluare, aplicată de un Consiliu de experți format din cinci profesioniști cu experiență în domeniu. Evaluarea va avea loc în baza următoarelor criterii: relevanța și interesul public, impactul, calitatea jurnalistică, integritatea și independența profesională, originalitatea și creativitatea, consecvența și reziliența.

Potrivit noului regulament, respectarea standardelor profesionale și etice va constitui o componentă importantă a evaluării. Încălcările grave ale standardelor de integritate, independență sau etică profesională pot conduce la excluderea unei persoane din competiție, indiferent de punctajul obținut.

În cadrul aceluiași eveniment vor fi acordate și premii speciale, desemnate tot de Consiliul de experți. Acesta va decide acordarea premiilor în baza propriei experiențe profesionale, a cunoașterii activității comunității jurnalistice și a contribuțiilor relevante din anul evaluat. Premiile speciale vor fi: Noua voce în jurnalism; Premiul pentru excelență; Premiul pentru inovație; Premiul special al Consiliului de experți.

Pentru a asigura transparența procesului, CJI va publica anual perioada de nominalizare, criteriile de eligibilitate și de evaluare, iar componența Consiliului de experți va fi făcută publică după anunțarea rezultatelor.

Detaliile privind perioada de nominalizare și procedura de înscriere la concurs pentru desemnarea „Jurnaliștilor anului” 2026 vor fi anunțate de CJI la începutul anului 2027.

Până în prezent, CJI a organizat 31 de ediții ale Galei Anuale a Clubului de Presă. Scopul principal al premierii este de a susține și încuraja eforturile jurnaliștilor de a face presă de calitate, cu respectarea standardelor profesionale.

Exit mobile version