Site icon CJI

Abordarea integrată a educației media la limba engleză: 21 de profesoare au deschis noi perspective pentru dezvoltarea gândirii critice a elevilor

În anul de studii 2024–2025, douăzeci și una de profesoare din cadrul a 11 instituții de învățământ din Republica Moldova au participat în cadrul Programului privind integrarea conținuturilor de educație media în cadrul disciplinei limba engleză în clasa a X-a. Implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în parteneriat cu DW Akademie și susținut de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), programul a contribuit la formarea unei generații de elevi mai critici, mai conștienți și mai bine pregătiți pentru a naviga în spațiul informațional actual. Pe 15 mai, în cadrul unei activități de totalizare a programului, profesoarele și-au împărtășit practicile și experiențele de succes.

În debutul evenimentului, Valentina Olaru, Secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării, a subliniat necesitatea integrării educației pentru media la toate disciplinele și în toate limbile, inclusiv în cele ale minorităților naționale. Ea a evidențiat importanța dezvoltării competenței de a analiza și interpreta mesajele transmise prin texte și materiale video, considerând-o esențială pentru formarea gândirii critice a tinerei generații. „Importanța educației media este de necontestat, mai ales în contextul actual, marcat de provocări geopolitice, care impun o comunicare responsabilă și o evaluare riguroasă a informațiilor. Apreciem curajul și perseverența dvs. de a vă implica în acest proces complex, în pofida provocărilor cu care ne confruntăm”, a spus Valentina Olaru, reafirmând că „educația media rămâne o prioritate strategică a ministerului și a procesului de modernizare a învățământului”.

Olena Ponomarenko, Director de Program Moldova, Asia și Europa a DW Akademie, a apreciat dedicația profesoarelor implicate în procesul de alfabetizare media și informațională, subliniind că acest angajament reprezintă un pas important pentru DW Akademie, Centrul pentru Jurnalism Independent și Ministerul Educației și Cercetării. „Procesul actual de revizuire curriculară oferă o oportunitate valoroasă de a valorifica experiențele acumulate de profesori și de a dezvolta în continuare abordarea integrată, chiar dacă acest proces este plin de provocări”, a spus Olena Ponomarenko, exprimându-și speranța că această colaborare cu CJI și MEC va continua.

Ina Grejdeanu, Directoare de dezvoltare strategică la CJI, a subliniat importanța educației media, menționând că organizația lucrează în acest domeniu de peste zece ani, încă din perioada în care conceptul mai puțin cunoscut în Republica Moldova. „Apreciem această inițiativă drept o aventură frumoasă în care am depus mult suflet și în care investim constant, an de an, pentru a răspunde nevoilor tot mai mari de gândire critică și alfabetizare media într-o societate informațională în continuă schimbare”, a menționat Ina Grejdeanu, evidențiind angajamentul CJI față de dezvoltarea unui public informat și capabil să analizeze critic informația.

În cadrul evenimentului, ghidați de experții în educație media Natalia Grîu și Arminas Varanauskas, profesoarele implicate în realizarea programului au evidențiat practicile de succes în implementarea acestui proiect, au făcut un schimb util de experiență, relevând activitățile care au ajutat elevii și elevele să-și dezvolte competențele media la lecțiile de limba engleză. Astfel, în cadrul orelor elevii/elevele au realizat interviuri, buletine de știri, voxuri, vloguri, materiale video, pliante informative, au analizat critic diverse tipuri de informații.

„Dintre toate ariile curriculare, Aria Limbă și Comunicare este, poate, cea mai deschisă și cu cel mai mare potențial de integrare a educației media – o competență care ajută elevul să-și atingă potențialul uman. În podcasturile realizate de elevii dvs, am auzit copii din India sau Japonia vorbind despre profesii, despre valori, oameni care s-au realizat nu doar prin educație formală, ci și pentru că au dobândit competențe precum dialogul intercultural, gândirea antreprenorială și, mai ales, competența de a lucra cu informația. Tot ce s-a întâmplat în acest an a fost o aventură media frumoasă și suntem mândri că am trăit-o împreună”, a spus Natalia Grîu.

Silvia Borinschi, profesoară de limba engleză la Liceul „Gaudeamus” din mun. Chișinău, a menționat că activitățile de educație media integrate în cadrul orelor de limba engleză au ajutat elevii să devină mai critici în raport cu informația pe care o consumă. „Elevii au învățat să identifice informațiile părtinitoare, să facă diferența între fapte și opinii, să evalueze sursele de informație, să-și exprime opiniile în mod argumentat, să creeze produse media proprii  – vox populi, podcasturi, articole, pliante, vloguri etc. De asemenea, activitățile de educație media au schimbat și rolul profesorului – din furnizor de cunoștințe într-un facilitator al discuțiilor. Această transformare a favorizat o învățare centrată pe elev și a permis o instruire diferențiată, adaptată intereselor și abilităților fiecărui elev în parte”, a spus profesoara, precizând că „educația pentru media a fost o experiență valoroasă, care a adus un suflu nou în activitatea didactică”.

Tatiana Vangheli, profesoară de limba engleză la Centrul de Excelență în Energetică și Electronică din mun. Chișinău a observat că utilizarea resurselor media la orele de limba engleză a crescut semnificativ motivația și implicarea elevilor. „Elevii se conectează mai ușor cu subiectele din lumea reală și cu personajele cunoscute, fapt care sprijină procesul de învățare a limbii engleze. Analiza imaginilor și a limbajului non-verbal a generat conversații interesante și a susținut înțelegerea mai rapidă a vocabularului la limba engleză”, a menționat profesoara.

Profesoarele Tatiana Popovici și Oxana Ungur de la Liceul „Miron Costin” din Florești au evidențiat faptul că procesul de integrare a educației media le-a ajutat să dezvolte strategii pentru gestionarea activității în clase în care elevii folosesc diverse tehnologii. „Elevii noștri au învățat cum să creeze videoclipuri, podcasturi, postere digitale sau site-uri web. Au lucrat eficient în echipe, folosind instrumente digitale, și-au îmbunătățit colaborarea, comunicarea, gândirea critică, dezvoltând totodată abilități de evaluare critică a surselor și a conținutului media”, au spus profesoarele.

Ludmila Macovei, profesoară la Liceul „Mihai Eminescu” din or. Căușeni, a concluzionat că integrarea produselor media poate face lecțiile mai dinamice și poate crește motivația elevilor. „Acest proces a contribuit la dezvoltarea abilităților de comunicare ale elevilor, le-a oferit oportunități de a se implica activ în procesul de studii, le-a sporit motivația, le-a dezvoltat competențele digitale și abilitățile de înțelegere a informațiilor”,  a precizat Ludmila Macovei.

Formatorii Natalia Grîu și Arminas Varanauskas au conceptualizat metodologia de integrare a educației media la limba engleză, au elaborat instrumente de pilotare, au instruit profesoarele în cadrul a două programe de formare și le-au oferit suport didactic și metodologic pe tot parcursul anului.

În anul III de proiect, Programul va fi pilotat atât la treapta gimnazială, în clasa a VI-a, la disciplina limba română, cât și la treapta liceală în clasa a X-a la disciplina limba engleză. În rezultatul unui concurs, MEC, CJI și DW Akademie urmează să selecteze alte 11 instituții de învățământ, reprezentate de doi/două profesori/profesoare care vor preda în clasa a VI-a limba română și/sau în clasa X-a disciplina limba engleză în anul de studii 2025-2026. Cadrele didactice vor urma un program de formare și vor avea la dispoziție modulele necesare pilotării Programului la limba română și/sau limba engleză.

Proiectul „Consolidarea competențelor de educație media în Republica Moldova: Pilotarea abordării integrate în educația formală”, este implementat de CJI în parteneriat cu Deutsche Welle Akademie și cu susținerea Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ).

Exit mobile version