Ce trebuie să ia în calcul presa atunci când plasează publicitate pentru companiile de microfinanțare?

Întrebare: Redacția noastră a primit o ofertă din partea unei instituții de creditare interesate să-i plasăm publicitatea pe portalul nostru. Pentru că adesea companiile de microfinanțare generează adevărate tragedii pentru oamenii care aleg să se împrumute cu bani, am dori să ne asigurăm că nu contribuim la astfel de practici.

Există anumite reguli de care trebuie să ne ghidăm atunci când prestăm servicii de publicitate pentru companiile de creditare?

Răspuns: Instituțiile de creditare nebancară, numite și companii de microfinanțare, adoptă diverse strategii de prezentare a ofertelor pe piața publicitară. În timp ce unii indică în publicitate o rată a dobânzii sau alte cifre referitoare la costul creditului, alții se rezumă la spoturi publicitare de promovare a serviciilor, fără indicarea dobânzii anuale efective^[1] sau a ratelor.

Potrivit legii^[2], orice publicitate a serviciilor de creditare nebancară în care se indică o rată a dobânzii sau alte cifre referitoare la costul creditului trebuie să conțină obligatoriu o serie de informații standard^[3]. Este vorba despre rata dobânzii, valoarea totală a creditului, dobânda anuală efectivă (care se indică în mod evidențiat), durata contractului de credit ș.a.

Așadar, dacă în publicitatea propusă compania de credit menționează orice cifre referitoare la costul creditului, redacția este obligată^[4] să verifice prezența celorlalte informații obligatorii. Asta pentru că legea stabilește că la plasarea sau difuzarea publicității serviciilor financiare nu este admisă tăinuirea cel puțin a uneia din condiţiile contractului dacă publicitatea comunică condițiile acestuia.^[5]

În aceeași ordine de idei, menționăm că publicitatea serviciilor financiare se permite numai în cazul în care compania de microfinanțare dispune de licență de stat pentru genul respectiv de activitate. Prin urmare, acesta este încă un element pe care redacția trebuie să-l verifice.

De altfel, o bună parte din companiile de creditare aleg să-și difuzeze publicitatea fără indicarea unor cifre referitoare la costul creditului și se rezumă la mesaje precum „Ia-ți credit doar cu buletinul!” sau „Primiți banii în 5 minute!”. În acest caz, obligația de verificare  a corectitudinii publicității se diminuează.

În prezent, publicitatea netransparentă a creditelor a cauzat numeroase prejudicii pentru mai mulți cetățeni ajunși la limita sărăciei. Acest fenomen se datorează reglementării defectuoase a domeniului, influenței considerabile a publicității eronate a creditelor, precum și gradului scăzut de cunoștințe al populației în domeniul financiar-bancar. Tocmai din acest motiv, în afară de aspectul juridic al situației abordate, redacția urmează să ia în calcul și perspectiva deontologică.

[1] Dobânda anuală efectivă (DAE) înseamnă costul total al creditului exprimat ca procentaj anual din valoarea totală a creditului. DAE variază în funcție de suma de credit și durata acestuia, indicată în contract.

[2] Art. 4 alin. (1) al Legii privind contractele de credit pentru consumatori: „Orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit care indică o rată a dobânzii sau alte cifre referitoare la costul creditului pentru consumator va cuprinde informații standard în conformitate cu prevederile din prezentul articol”.

[3] Art. 4 alin. (2) al Legii privind contractele de credit pentru consumatori: „1. rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau flotantă, împreună cu informaţiile privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator; 2. valoarea totală a creditului; 3. dobânda anuală efectivă, care se indică în mod evidențiat (cu caractere aldine); 4. dacă este cazul, durata contractului de credit; 5. în cazul unui credit sub formă de amânare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, preţul actual şi valoarea oricărei plăţi în avans; şi 6. dacă este cazul, valoarea totală plătibilă de către consumator şi valoarea ratelor de plată; 7. atenţionarea consumatorului de către creditor asupra responsabilităţii de rambursare a creditului”.

[4] Notă: art. 4 alin. (4) al Legii privind contractele de credit pentru consumatori impune obligația de a analiza legalitatea conținutului publicitar și din perspectiva Legii cu privire la publicitate și a practicilor comerciale incorecte.

[5] Art. 20 alin. (1) lit. e) al Legii cu privire la publicitate: „La producerea, plasarea şi difuzarea publicităţii serviciilor financiare (inclusiv bancare), de asigurare şi de investiţii legate de utilizarea mijloacelor băneşti ale persoanelor fizice şi juridice, precum şi a hârtiilor de valoare, nu se admite: e) tăinuirea cel puţin a uneia din condiţiile contractului, dacă publicitatea comunică condiţiile acestuia.”