Instruire CJI: „Educația pentru media – o competență necesară în diverse contexte de viață reală”

18 cadre didactice, dintre care 16 profesoare și doi profesori, de la treapta liceală și-au dezvoltat competențele media în cadrul unei instruiri Educație pentru media, desfășurată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în perioada 12-14 aprilie 2024 la Chișinău. Formatoarele cursului au fost Loretta Handrabura și Natalia Grîu, autoarele curriculumului şi manualului Educație pentru media, clasele a X-a și a XI-a.
În debutul instruirii, Mariana Tabuncic, manageră de program la CJI, a menționat că de șapte ani disciplina opțională Educație pentru media este parte a programului de studii, timp în care peste 20,000 de elevi au studiat sau studiază cursul. „CJI v-a invitat în cadrul acestei instruiri pentru a vă ajuta să vă dezvoltați competențele media și a le putea transmite ulterior elevilor dvs. La moment, suntem în proces de actualizare a manualului de Educație pentru media la treapta liceală, iar din următorul an de studii disciplina va fi predată din manuale noi la toate cele trei trepte de studii”, a precizat Mariana Tabuncic.
În baza conţinutului curriculumului şi manualului, participanții şi-au dezvoltat competenţele de predare a disciplinei Educaţie pentru media la treapta de liceu, au învățat diverse tehnici și metode de predare a temelor incluse în programul de studiu.
În cadrul instruirii, formatoarele Loretta Handrabura și Natalia Grîu au pus accent pe subiecte precum calitatea și diversitatea informației, importanța pluralismului de opinie, dezvoltarea gândirii critice prin analiza știrilor, conștientizarea modului în care titlurile, imaginile și conținutul știrilor influențează percepțiile oamenilor. De asemenea, au analizat diverse exemple de conținut viral, știri false sau de clickbait, au discutat despre formele de manipulare și dezinformare în mediul online. Un accent important a fost pus și pe comportamentul etic în spațiul virtual, agresiunea în mediul online, influencerii și felul în care aceștia modelează comportamentul tinerilor.
„Într-un secol al tehnologiei informația nu este un lux. Trebuie să știm cum să citim și să analizăm informația pentru a nu fi induși în eroare, manipulați sau dezinformați. Este important să precizăm că educația pentru media este o competență care se manifestă în diverse contexte de viață reală. Tot ce ne dorim noi este să diseminați aceste cunoștințe în rândul elevilor dvs., discutând cu ei și ajutându-i să înțeleagă cât de mult media ne influențează viața”, au menționat formatoarele, precizând că „toate cunoștințele în domeniul educației media reprezintă o achiziție de lungă durată”.
Cadrele didactice au făcut cunoștință și cu alte oportunități pe care le oferă CJI în domeniul educației media, cum ar fi, de exemplu, concursurile pentru elevi. De asemenea, le-a fost prezentat Portofoliul Educație pentru media, unde sunt concentrate mai multe instrumente în domeniul educației media realizate de CJI, care pot fi folosite în cadrul lecțiilor de Educație pentru media, cum ar fi tutoriale, materiale video sau Podcastul cuMINTE. Participanții au audiat și piesa „Pe`ntelesu` meu”, versurile-îndemn ale Mediacritica, pe ritmuri de hip-hop, fiind încurajați să o asculte împreună cu discipolii lor.
Participanții și participantele au apreciat importanța cunoștințelor în domeniul educației media, confirmând faptul că pentru a putea face față sistemului educațional este necesar să învețe pe parcursul întregii vieți.
Tamara Veringa, profesoară de geografie la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău, a menționat că „pleacă acasă cu un bagaj important de cunoștințe”, iar Victoria Lazariuc profesoară la Liceul-Municipal cu Profil Sportiv din capitală, a recunoscut că „dintotdeauna și-a dorit să fie jurnalistă”, iar este acest program de formare a ajutat-o să înțeleagă că, deși este profesoară, de multe ori „face jurnalism cetățenesc”.
Mihail Jalbă, profesor de matematică la Liceul „Teoretic „Mihail Sadoveanu” de la Ocnița, a menționat că participarea la instruire a fost o adevărată provocare. „La anul voi avea o oră opțională. Recunosc că tot ce am învățat a fost deosebit de matematică, foarte util și interesant”, a spus profesorul.
Până în prezent, CJI a instruit 214 învățătoare, 191 de profesori și profesoare de la treapta gimnazială şi 242 de pedagogi de la treapta liceală. Disciplina opțională Educație pentru media este predată în școlile din Republica Moldova din anul 2017, fiind inclusă în Programul-cadru al Ministerului Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova la toate cele trei trepte de învățământ – primar, gimnazial şi liceal. CJI a elaborat curriculumul și manualele de Educație pentru media care sunt oferite gratuit profesorilor și elevilor.
Acest program de formare este parte a proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID, Ambasada Marii Britanii la Chișinău și implementat de Internews în Moldova, care are ca scop promovarea dezvoltării mass-media independente și profesioniste, și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice.