Trăim într-o eră digitală în care elevii sunt expuși zilnic unei avalanșe de informații ce provin din surse diverse, dar adesea neverificate. În acest context, avem nevoie de multă gândire critică, iar integrarea Educației pentru media în diverse discipline de studiu nu este doar benefică, ci imperios necesară. Este viziunea mai multor profesoare care au participat la Programul privind integrarea conținuturilor de educație media în cadrul disciplinei Limba engleză în clasa a X-a, pe parcursul anului 2024-2025. Reunite pentru un eveniment de totalizare, organizat de CJI la final de an școlar, profesoarele au vorbit despre această provocare și rezultatele obținute.
Elevii și-au dezvoltat simultan competențele lingvistice, digitale și creative într-un mod firesc și atractiv
„Implicarea noastră în proiect a pornit din convingerea că metodele tradiționale de predare trebuie completate cu practici ce răspund realităților generației actuale de elevi. Proiectul a oferit oportunitatea de a transforma sala de clasă într-un spațiu dinamic, în care elevii nu doar consumă informație, ci și o analizează, o interpretează critic și, cel mai important, creează conținut propriu. Astfel, s-au dezvoltat simultan competențele lingvistice, digitale și creative într-un mod firesc și atractiv”, afirmă Marina Țaran de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Căușeni, una din profesoarele care a pilotat inițiativa.
Este adevărat că, pe parcurs, profesoarele s-au ciocnit și cu unele dificultăți, ceea ce nu le-a răpit însă din entuziasmul cu care au pornit la drum: „Uneori, accesul inegal al elevilor la resurse tehnologice, atât în școală, cât și acasă, a impus o adaptare constantă a materialelor și a modului de lucru. Dar abordarea integrată a educației media ne-a ambiționat să transformăm obstacolele în oportunități. Am aplicat metode de predare incluzive, cu care să ajungem la fiecare elev, iar rezultatele arată că ne-a reușit. Am observat o creștere vizibilă a motivației elevilor, o implicare mai activă în activitățile de la ore și o mai mare deschidere spre exprimarea ideilor proprii”, spune profesoara Ludmila Macovei de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Căușeni.
Abordarea integrată este doar în beneficiul elevilor care învață să analizeze critic informațiile
Și la Liceul Teoretic „Natalia Gheorghiu” din Chișinău abordarea integrată a educației media la lecțiile de Limba engleză a avut efectul scontat. Elevii au manifestat un nivel ridicat de implicare și interes, învățând să discute activ materiale de presă și să-și exprime opiniile în raport cu acestea. Mai mult, sarcinile puse în ceea ce privește dezvoltarea gândirii critice au contribuit la consolidarea interacțiunii dintre elevi.
„Această abordare este doar în beneficiul elevilor care învață să analizeze critic informațiile, să recunoască sursele credibile și să evite manipularea, abilități indispensabile în societatea și în era în care trăim”, menționează Ecaterina Timofti, profesoară la Limba engleză la Liceul Teoretic „Natalia Gheorghiu” din Chișinău.
Elevii și-au exprimat satisfacția față de lecțiile de limba engleză cu elemente de integrare a educației media, menționând că formatul lecțiilor a fost interesant și actual. „Elevii au subliniat că astfel de lecții ajută la o mai bună înțelegere a spațiului informațional, dezvoltă gândirea critică și fac studiul limbii engleze mai orientat spre practică și mai interesant. Mulți elevi au remarcat că sarcinile legate de analiza știrilor și a conținutului online au fost noi pentru ei și i-au determinat să se gândească la veridicitatea informațiilor. De asemenea, au apreciat pozitiv lucrul în grup, discuțiile și formatele creative ale sarcinilor”, spune Ecaterina Timofti.
Profesoara mai afirmă că elevii au realizat cu interes subiectele legate de scrierea articolelor tematice, fapt care i-a învățat să-și exprime opinia în limba engleză. „Unul dintre cele mai interesante aspecte observate a fost interesul și implicarea activă a elevilor în crearea de conținut propriu, prin care și-au exprimat gândurile și au aplicat gândirea critică într-un context real. Crearea propriului podcast a fost o experiență nouă și captivantă. Elevii au testat rolul de prezentatori, au înregistrat interviuri și au discutat teme legate de influența mass-media. Procesul de creare a unui vlog s-a dovedit a fi deosebit de captivant, elevii folosind limba engleză în situații reale de comunicare, combinând abilitățile de editare audio și video cu o analiză critică a conținutului. În general, discipolii noștri și-au manifestat dorința de a continua studiul limbii engleze prin prisma educației media și au propus includerea mai frecventă a unor astfel de lecții în programul de studiu. Prin urmare, recomand și susțin asemenea proiecte care dezvoltă competențele multiple ale elevilor”, concluzionează Ecaterina Timofti.
În anul de studii 2024–2025, 21 de profesoare din cadrul a 11 instituții de învățământ din Republica Moldova au participat în cadrul Programului privind integrarea conținuturilor de educație media în cadrul disciplinei Limba engleză în clasa a X-a. Implementat de CJI în parteneriat cu DW Akademie și susținut de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), programul a contribuit la formarea unei generații de elevi mai critici, mai conștienți și mai bine pregătiți pentru a naviga în spațiul informațional actual.
Proiectul „Consolidarea competențelor de educație media în Republica Moldova: Pilotarea abordării integrate în educația formală”, este implementat de CJI în parteneriat cu Deutsche Welle Akademie și cu susținerea Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ).