Sancționarea presei pentru defăimare. Răspunderea civilă vs răspunderea contravențională

Întrebare: Pe parcursul activității redacției noastre, ne-am pomenit de câteva ori acționați în instanța de judecată pentru pretinsa defăimare a persoanelor vizate în anchetele pe care le-am publicat. Din fericire, toate procesele s-au încheiat cu soluții favorabile jurnaliștilor. În contextul recentelor cazuri în care Poliția a sancționat presa pentru informațiile publicate, am dori să aflăm care este diferența dintre procesele pe care le-am avut noi în instanța de judecată și cele care sunt inițiate pe urma depunerii unei plângeri contravenționale?

Răspuns: Actualul cadru legal național prevede două forme de angajare a răspunderii juridice pentru răspândirea informațiilor false și defăimătoare:

Răspunderea civilă, angajată conform Legii cu privire la libertatea de exprimare ^[1] (LLE);
Răspunderea contravențională, angajată în temeiul prevederilor art. 70 al Codului contravențional ^[2].

Pentru elucidarea principalelor diferențe dintre aceste două mecanisme juridice, prezentăm o analiză comparativă a elementelor fiecăreia dintre acestea.

Declanșarea procesului

Inițierea unui proces civil pentru defăimare presupune, întâi de toate, adresarea unei cereri prealabile către jurnalist și, mai apoi, depunerea unei acțiuni în instanța de judecată. Pentru declanșarea unui proces contravențional este suficientă doar depunerea unei simple plângeri la orice oficiu al organelor de drept (Poliție/Procuratură).

Spre deosebire de un proces contravențional, procedura de angajare a răspunderii juridice civile presupune deținerea cunoștințelor avansate în domeniul dreptului și necesită, de regulă, contractarea unui avocat.

Termenul în care protagoniștii materialelor jurnalistice pot înainta pretențiile

Pentru a trage mass-media la răspundere civilă, persoanele vizate în materialele jurnalistice trebuie să respecte câteva termene exacte și restrânse. Este vorba despre acele 20 de zile^[3] în care protagonistul trebuie să expedieze redacției o cerere prealabilă, ca, mai apoi, să poată depune timp de 30 de zile^[4] o acțiune în instanța de judecată.

În cazul răspunderii contravenționale, plângerea poate fi depusă oricând, în termen de un an^[5] de zile din momentul publicării materialului jurnalistic.

Cerințe de formă și conținut a cererii de chemare în judecată vs plângerea contravențională

Într-un proces civil, Legea cu privire la libertatea de exprimare^[6], precum și Codul de procedură civilă^[7], impun un conglomerat de condiții pe care protagonistul-reclamant trebuie să le respecte atunci când înaintează o acțiune în judecată. Este vorba despre indicarea unui șir de date obligatorii despre reclamant, redacția sau jurnalistul-pârât, relatările contestate, probele anexate etc.

În cazul unui proces contravențional, legea nu impune astfel de condiții în raport cu plângerea depusă la Poliție.

Taxa de stat

Spre deosebire de un proces contravențional, judecarea în instanța civilă implică cheltuieli din partea celor „supărați” pe ceea ce scrie presa. Astfel, pentru fiecare solicitare (dezmințire, replică, scuze) din cererea de chemare în judecată protagonistul-reclamant trebuie să achite câte o taxă de stat în mărime de 100 de lei. Totodată, în cazul în care jurnalistului i se cere să compenseze daunele morale sau materiale, reclamantul trebuie să plătească statului 3% din valoarea sumelor solicitate (dar nu mai puțin de 150 de lei și nu mai mult de 25 000 de lei de la persoanele fizice, precum și nu mai puțin de 270 de lei și nu mai mult de 50 000 de lei de la persoanele juridice).

Organul competent să soluționeze cauza

Într-un proces contravențional, calomnia este constatată de către agentul constatator (angajat al Poliției) în a cărui rază teritorială a fost săvârșită contravenția. Dacă polițistul consideră necesar de a sancționa doar cu amendă jurnalistul, tot el este acel care emite decizia de sancționare. În cazul în care este considerată necesară și aplicarea suplimentară a interdicției de a ocupa anumite funcții, polițistul remite instanței de judecată dosarul pentru ca aceasta să decidă asupra aplicării sancțiunii^[8]. Acțiunea civilă poate fi intentată în instanța de judecată în a cărei rază teritorială se află domiciliul jurnalistului sau sediul redacției.

Ce sancțiuni riscă presa?

Într-un proces civil, presa poate fi obligată să plătească despăgubiri pentru prejudiciul moral și/sau material cauzat, să rectifice materialul, să dezmintă informația sau să publice o replică. Numărul și natura obligațiilor variază în funcție de faptul dacă redacția a operat cu relatări false cu privire la fapte sau opinii excesive.

Într-un proces contravențional, sancțiunile variază în funcție de particularitățile informațiilor răspândite. Astfel, în cazul răspândirii relatărilor mincinoase ce defăimează o altă persoană, reporterul (persoană fizică) riscă:

amendă de la 2.400 la 3.600 de lei; sau

muncă neremunerată în folosul comunității de la 20 la 60 de ore.

Totodată, în cazul jurnaliștilor care dețin funcții de răspundere, cum ar fi administratorii instituțiilor mass-media, legea impune următoarele sancțiuni:

amendă de la 3.600 la 7.500 de lei;
cu privarea de dreptul de a deține anumite funcții sau de dreptul de a desfășura anumite activități pe un termen de la 3 luni la un an.

Mai mult, pentru calomnierea însoțită de învinuirea în săvârșirea unei infracțiuni, jurnaliștii se pot alege cu amenzi de la 3.000 la 5.400 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore. Pentru administratorii instituțiilor media amenda variază însă de la 5.400 la 9.000 de lei, cu privarea de dreptul de a desfășura anumite activități pe un termen de la 6 luni la un an.

Garanții speciale pentru libertatea de exprimare a mass-mediei

Spre deosebire de Codul contravențional, Legea cu privire la libertatea de exprimare (aplicabilă în procesele civile) instituie:

Sarcina probațiunii – obligația reclamantului de a demonstra că informația răspândită de către jurnalist îl vizează și este falsă și defăimătoare, precum și faptul că în urma răspândirii informației i-a fost cauzat un prejudiciu și care este întinderea acestuia.
Prezumții. Într-un proces civil, orice dubiu care nu este demonstrat se interpretează împotriva restricționării libertății de exprimare.
Cauze care exonerează mass-media de răspundere/(materială). Este vorba despre preluarea informațiilor din documentele, comunicatele, ședințele autorităților publice sau preluarea datelor din materiale răspândite anterior de alte instituții media etc.
Admisibilitatea unui anumit grad de exagerare sau chiar provocare, cu condiția ca presa să nu denatureze esența

Așadar, în virtutea faptului că Legea cu privire la libertatea de exprimare transpune în legislația națională o serie de principii și standarde dezvoltate de-a lungul anilor în jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO), în acțiunile civile cu privire la defăimare presa beneficiază de o protecție sporită.

Codul contravențional nu conține aceleași garanții, însă la soluționarea unei cauze contravenționale privind calomnia, agentul constatator este obligat să aplice direct prevederile art. 10 al CEDO. Acest lucru presupune cunoașterea avansată a jurisprudenței CtEDO, precum și a exercițiului de punere în balanță a drepturilor concurente.

[1] Legea cu privire la libertatea de exprimare – https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=126675&lang=ro;

[2] Codul contravențional – https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=132753&lang=ro;

[3] Art. 15 alin. (2) al Legii cu privire la libertatea de exprimare: „Cererea prealabilă se depune în termen de 20 de zile de la data la care persoana a aflat sau trebuia să afle despre informația defăimătoare. Acesta este un termen de prescripție. La împlinirea unui an din ziua defăimării, persoana nu poate solicita repunerea sa în termenul de depunere a cererii prealabile”;

[4] Art. 17 alin. (1) al Legii cu privire la libertatea de exprimare: „Cererea de chemare în judecată cu privire la defăimare poate fi depusă în termen de 30 de zile. Acest termen curge de la: a) data primirii răspunsului la cererea prealabilă; b) data expirării termenului pentru examinarea cererii prealabile.”;

[5] Art. 30 alin. (2) al Codului contravențional: „Termenul general de prescripție a răspunderii contravenționale este de un an.”;

[6] Art. 18 alin. (2)-(4) al Legii cu privire la libertatea de exprimare: „Invocând circumstanțele de fapt şi de drept pe care își întemeiază pretențiile, reclamantul va mai indica: a) dacă informația îl vizează; b) dacă informația a fost răspândită de pârât; c) dacă informația comportă caracter defăimător; d) dacă informația se bazează pe fapte în esență false; e) dacă este sau nu persoană publică în sensul prezentei legi şi dacă informația se referă la calitatea lui de persoană publică; f) dacă informația se referă la o chestiune de interes public; g) dacă a fost respectată procedura prealabilă; h) dacă informația defăimătoare a cauzat prejudicii morale şi materiale şi care este întinderea reală a acestor prejudicii; i) alte circumstanțe relevante pentru examinarea cauzei. În cererea de chemare în judecată, reclamantul va indica exact relatările cu privire la fapte a căror dezmințire se solicită şi textul dezmințirii sau judecățile de valoare fără substrat factologic suficient. (4) La cererea de chemare în judecată se anexează: a) publicația ce conține informația contestată sau înregistrarea emisiunii, sau, dacă prezentarea înregistrării nu este posibilă, se va indica postul, emisiunea, data şi ora difuzării;

b) copia de pe cererea prealabilă cu dovada expedierii sau înmânării acesteia pârâtului; c) răspunsul la cererea prealabilă”.

[7] Art. 166-167 al Codului de procedură civilă;

[8] Art. 395 alin. (1), lit. c) al Codului contravențional: „Instanța judecă (…)cauzele contravenționale în care agentul constatator, procurorul propun aplicarea unei sancțiuni dintre cele care urmează: privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate; privarea de dreptul de a deține anumite funcții (…).”;