Indicele privind Situația Presei, lansat de CJI: mass-media a fost afectată de probleme grave și în anul 2023

În 2023, comparativ cu anii precedenți, a fost înregistrată o ușoară evoluție a stării presei din Republica Moldova. Cu toate acestea, situația mass-mediei din țară rămâne afectată de probleme grave, arată Indicele privind Situația Presei în Moldova (ISPM) în anul 2023, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) luni, 5 februarie.

Documentul este elaborat pentru al optulea an consecutiv și identifică evoluțiile-cheie din sectorul media, dar și factorii ce au un impact negativ asupra îndeplinirii misiunii sociale a presei și pot periclita evoluția firească a mass-mediei. Starea presei autohtone a fost apreciată de 14 evaluatori cu un punctaj ce a ajuns la jumătatea celui necesar (60 de puncte) pentru a atesta că legislația media este suficientă și eficientă, că presa activează în condiții economice propice sau că jurnaliștii își desfășoară munca în condiții de securitate deplină.

Raportul arată, între altele, că cele mai problematice sectoare pentru mass-media au fost și rămân mediul economic, securitatea informațională și contextul politic.

Potrivit ISPM, legile ce guvernează activitatea mass-mediei au fost modificate/completate cu norme legale noi, necesare și oportune. Aplicarea defectuoasă a legislației rămâne însă o problemă majoră, vulnerabilizând cel mai mult asigurarea accesului la informații de interes public. Studiul mai relevă modul în care contextul politic, cel social și economic, tensionate pe tot parcursul anului 2023, au influențat activitatea presei.

Metodologia ISPM cuprinde șapte indicatori relevanți realităților media din Republica Moldova: cadrul juridic de reglementare; contextul politic; mediul economic; mediul profesional; calitatea jurnalismului; securitatea informațională din perspectivă mediatică; securitatea jurnaliștilor. Această metodologie permite radiografia presei în ansamblu, dar și a fiecărui aspect separat, precum și determinarea zonelor în care sunt necesare intervenții pe măsură să remedieze condițiile de activitate a mass-mediei, pentru ca presa să fie capabilă să-și îndeplinească angajamentele care-i revin. Realizarea an de an a Indicelui arată evoluția sau, după caz, involuția situației în timp.

Autorul documentului, expertul media Ion Bunduchi, propune un set de recomandări care ar putea îmbunătăți situația.

Realizarea acestui raport a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea Regatului Unit, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.

Loading

Share This

Copy Link to Clipboard

Copy