Cine este obligat de lege să furnizeze informații de interes public
Întrebare: Cine sunt furnizorii de informație? Pot solicita informație de la o firmă privată?
Răspuns: În conformitate cu art. 5 alin. (2) din Legea privind accesul la informație, furnizori de informaţii, adică posesori ai informaţiilor oficiale, obligaţi să le furnizeze solicitanţilor în condiţiile prezentei legi, sunt:
a) autorităţile publice centrale şi locale – autorităţile administraţiei de stat, prevăzute în Constituţia Republicii Moldova şi anume: Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, administraţia publică, autoritatea judecătorească;
b) instituţiile publice centrale şi locale – organizaţiile fondate de către stat în persoana autorităţilor publice şi finanţate de la bugetul de stat, care au ca scop efectuarea atribuţiilor de administrare, social-culturale şi altor atribuţii cu caracter necomercial;
c) persoanele fizice şi juridice care, în baza legii sau a contractului cu autoritatea publică ori instituţia publică, sunt abilitate cu gestionarea unor servicii publice şi culeg, selectează, posedă, păstrează, dispun de informaţii oficiale.
Deci, de la o firmă privată puteți solicita informație doar dacă ea întrunește condițiile prevăzute la litera c) alin. (2) art. 5 din Lege.