O nouă instruire în domeniul Educaţiei pentru media, cu profesorii de liceu: „Prin consumarea fără discernământ a informației devenim ținta dezinformării”

În cadrul unui nou program de formare în domeniul Educaţiei pentru media, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a instruit 19 profesoare şi un profesor care predau în clasele de liceu. Instruirea online s-a desfăşurat în perioada 9-11 aprilie, 2021 și a avut misiunea de a le forma profesorilor noi competențe media.

Mariana Tabuncic, manageră de program la CJI, a menționat în debutul instruirii că CJI pune un accent deosebit pe cultivarea gândirii critice, iar disciplina opțională Educație pentru media vine să le dezvolte elevilor gândirea critică încă de pe băncile școlii. „Noțiunile și conceptele acestui curs ne vizează pe toți în secolul XXI. Prin urmare, este extrem de important să fim educați din punct de vedere media pentru a fi pregătiți să facem față avalanșei informaționale sau pentru a cunoaște ce fel de comportament să adoptăm în spațiul online pentru a ne simți în siguranță. Despre toate acestea ne învață disciplina Educație pentru media, care în prezent este predată la toate cele trei trepte de învățământ”, a precizat Mariana Tabuncic.

Oxana Iuteș, reprezentanta Internews în Moldova, la fel a evidențiat importanța dezvoltării permanente a gândirii critice. „Cu toții urmărim posturi TV, ascultăm posturi de radio sau citim ziare. Abilitățile de analiză și gândire critică ne ajută să înțelegem unde se ascunde acel mic diavol, să sesizăm de ce anumite persoane cu funcții de răspundere ne manipulează și ne induc în eroare. Fac acest lucru pentru a ne adormi vigilența și a lua decizii importante pentru ei. Tocmai de aceea trebuie să gândim critic și să nu le permitem să decidă în locul nostru”, a spus Oxana Iuteș.

Formatoarele cursului au fost Loretta Handrabura, dr. în filologie, şi Aneta Gonţa, dr. în politologie, cercetătoare media. Formarea s-a desfășurat în baza conţinutului curriculumului şi manualului Educație pentru media, treapta liceală, tipărit de CJI.

Pe parcursul celor trei zile de instruire, profesorii și profesoarele au explorat domeniul Educației pentru media, dezvoltându-și competenţele de predare a disciplinei la treapta de liceu.

Utilizând instrumentul online interactiv Padlet.com, participanţii şi-au expus temerile şi aşteptările cu care au venit la instruire, au analizat calitatea și diversitatea informației, au vorbit despre pluralismul de idei, au discutat despre rolul fotografiei în presă şi despre imaginea trucată ca formă de manipulare. De asemenea, au învăţat care este importanța unui mesaj media și  care poate fi impactul acestuia în cazul în care este transmis corect publicului.

Influencerii, trollii și rolul acestora în informarea și comunicarea online au constituit un alt subiect important de discuție, la fel ca și tematica ce vizează siguranța în mediul virtual. Folosind instrumentul online Vocaroo.com, participanții au expediat mesaje vocale viitoarelor generaţii.

În cadrul instruirii, profesoarele și profesorii au făcut cunoștință cu portalul Mediacritica.md, dar și cu platforma Educaţia Mediatică, unde sunt plasate versiunile digitale ale manualelor de Educație pentru media, dar și jocuri online pentru dezvoltarea gândirii critice, tutoriale, animaţii şi alte produse media care pot fi folosite la lecţiile de Educaţie pentru media.

Formatoarea Loretta Handrabura, una dintre autoarele manualului Educaţie pentru media, a accentuat asupra importanței consolidării competențelor media. „Viața noastră este plină de informații. Prin consumarea acestora fără discernământ devenim ținta manipulării și dezinformării. Consolidarea competențelor media ne ajută să asimilăm informația cu mare prudență”, a menționat Loretta Handrabura.

Și formatoarea Aneta Gonţa a pus accentul pe consumul critic al informației, care este în strânsă corelație cu diversitatea informațională. „Pentru a ne asigura că informațiile pe care le consumăm sunt veridice, trebuie să ne informăm nu doar din mai multe surse, dar și din surse diferite, care prezintă puncte diferite de vedere. Doar astfel ne putem asigura de calitatea informațiilor”, a spus Aneta Gonța.

Participanţii au apreciat utilitatea disciplinei Educație pentru media atât pentru profesori, cât și pentru elevi, precizând că aceasta se focusează pe realitatea problemelor actuale cu care se confruntă societatea.

Inna Didic, profesoară la Liceul „Caracușenii Vechi”, raionul Briceni, susține că instruirea i-a permis să călătorească în lumea virtuală și să afle atât efectele pozitive, cât și negative ale acesteia. „Am învățat cum să deosebim adevărul de fals, ce reprezintă o imagine trucată și cum putem s-o deosebim de una reală, cum să intervenim în caz de abuz online. Cu mare entuziasm ne-am simțit în ipostaza de jurnaliști, conducători de partide, oameni celebri. Am descoperit mulți termeni noi, învățând cum să fim consumatori avizați de media. Deja urmează ca noi, profesorii, să le formăm noi competențe media elevilor noștri”, a spus profesoara.

Până în prezent, CJI a instruit 193 de învăţătoare și învățători, 176 de profesori și profesoare de la treapta gimnazială şi 148 de pedagogi de la treapta liceală. Disciplina opţională Educaţie pentru media este predată în şcolile din Republica Moldova din anul 2017, fiind inclusă în Programul-cadru al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova la toate cele trei trepte de învăţământ – primar, gimnazial şi liceal. CJI a elaborat curriculumul și manualele de Educație pentru media care sunt oferite gratuit profesorilor și elevilor.

Instruirea a fost organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democraţiei, incluziunii şi responsabilităţii în Moldova” (MEDIA-M), finanţat de USAID, UK Aid şi implementat de Internews în Moldova.

Share This

Copy Link to Clipboard

Copy