Program de suport instituțional

Scop:
În 2016 Centrul pentru Jurnalism Independent a adoptat o nouă strategie de dezvoltare, pentru anii 2016-2019, prin care-și propune să contribuie la crearea unui mediu mai favorabil pentru activitatea mass-media din Republica Moldova. Strategia CJI se axează pe patru obiective strategice:
- Instruire;
- Politici și Advocacy;
- Educație Mediatică;
- Dezvoltare organizațională.
Activități:
Pentru realizarea obiectivului Instruire, CJI va organiza următoarele activități: programe de instruire pentru jurnaliști pe diverse tematici, concursuri, cluburi de presă, campanii media, gala anuală a clubului de presă ”Jurnaliștii anului”, publicarea revistei ”Mass-media în Moldova”, etc. La fel, CJI va actualiza zilnic cu un conținut divers portalul Media Azi, pentru a promova integritatea jurnalistică.
La capitolul Politici și Advocacy, CJI va aduce în vizor mai multe probleme ce țin de domeniul media, prin intermediul mai multor activități: campanii de advocacy, dezbateri publice, elaborare de proiecte de legi, amendamente, lansarea de studii și cercetări media, etc.
Pe segmentul de educație mediatică, CJI va desfășura următoarele activități: lecții de educație mediatică, tabere de vară, programe de instruire pentru profesori, publicarea de materiale, analize pe portalul Mediacritica.md, realizarea și difuzarea emisiunii Media Azi, etc.
Pe segmentul de dezvoltare organizațională, CJI va desfășura activități menite să contribuie la consolidarea organizației și a echipei CJI.