Care sunt cele mai populare surse de informare pentru moldoveni. CJI lansează un nou studiu național de audiență a mass-mediei
Principalele surse de informare și divertisment din Republica Moldova sunt televiziunea și Internetul, urmate de radio, ziare și reviste. Datele aparțin unui studiu de audiență la nivel național, lansat la 23 decembrie de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).
Potrivit rezultatelor cercetării, 52% din respondenți au afirmat că au privit televizorul în ziua precedentă intervievării, iar 65% dintre respondenți accesează Internetul în fiecare zi. Din totalul persoanelor intervievate, 26% au ascultat radioul pe parcursul zilei anterioare, 18% dintre respondenți citesc ziare tipărite, iar 9% dintre participanții la sondaj citesc cu regularitate cel puțin o revistă autohtonă.
Cele mai vizionate posturi de televiziune la nivel național sunt: PRIME TV (22%), Moldova 1(19%), Jurnal TV (18%), urmate de NTV Moldova (17%) și Primul în Moldova (15%).
Pe segmentul de radio, la nivel național, în top se regăsesc Radio Plai (17%), Radio Moldova (17%) și Radio Noroc (16%), urmate de Hit Fm (14%), Jurnal FM (8%) și Kiss Fm (7%).
În ceea ce privește site-urile de știri, de cele mai multe ori respondenții accesează, cel puțin o dată pe săptămână, următoarele portaluri: Jurnal.md (21%), Protv.md (20%), Stiri.md (19%), tv8.md (16%) și Publika.md (16%).
Din presa scrisă, circa 38% dintre cititorii de ziare au numit Makler și Комсомольская Правда. Aproximativ 27-28% dintre cititori cunosc despre Аргументы и факты și Ziarul de Gardă.
Florile Dalbe, Aquarelle, VIP Magazin s-au situat în topul celor mai cunoscute reviste, urmate de Agricultura Moldovei și Monitorul Oficial.
Dintre toate rețelele sociale, în cazul Facebook se atestă cea mai mare pondere de utilizatori zilnici (54%), urmat de Instagram (28%) și TikTok (21%)
Cercetarea a fost efectuată pe un eșantion de 1.341 de persoane, reprezentativ la nivel național, cu o marjă de eroare de ± 2%. Pentru această cercetare s-a utilizat metoda Day After Recall (DAR), iar colectarea datelor s-a realizat prin metoda CAPI (interviu personal cu ajutorul tabletelor), în perioada 24 octombrie – 20 noiembrie 2021.
Studiul a fost realizat de compania Magenta Consulting, la comanda Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), în cadrul proiectului „Consolidarea sustenabilității mass-media din Moldova”, implementat de CJI și finanțat de Ambasada SUA în Moldova.
Constatările și concluziile enunțate țin de responsabilitatea CJI și nu reflectă în mod necesar viziunea Ambasadei SUA în Moldova.