Condamnăm comportamentul abject al lui Vladimir Voronin în raport cu jurnalistele Natalia Ghețu (TV8) și Veronica Gherbovețchi (Fără Filtre)

Centrul pentru Jurnalism Independent, alături de organizațiile neguvernamentale de media cosemnatare, condamnă ferm comportamentul abject al deputatului PCRM Vladimir Voronin, fost președinte al Republicii Moldova, față de jurnalistele Natalia Ghețu (TV8) și Veronica Gherbovețchi (Fără Filtre), care își exercitau misiunea profesională, solicitând explicații privind întrevederea politicianului cu ambasadorul Federației Ruse, Oleg Ozerov.
Când Natalia Ghețu l-a întrebat dacă i-a cerut diplomatului rus o poziție privind încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova, Vladimir Voronin a evitat răspunsul și a recurs la o serie de remarci josnice despre aspectul fizic al jurnalistei („așa erai frumușică, dar acum te-ai făcut altfel”, „eu mă maturizez, dar tu îmbătrânești”). Asemenea comentarii au un evident caracter sexist și urmăresc umilirea jurnalistei.
La insistența reporterelor, politicianul a trecut la insulte la adresa întregii bresle. I-a numit pe jurnaliști „balaboli” și i-a spus Nataliei Ghețu că o „condamnă” pentru că „pune întrebări aiurea”. Întrebat de Veronica Gherbovețchi de ce vorbește atât de urât cu presa, Vladimir Voronin a contestat însăși calitatea de jurnaliști a interlocutoarelor („Voi sunteți presă?”), le-a acuzat că ar fi „angajate și plătite” de cei care „distrug și fură țara” și le-a numit „trădătorii Republicii Moldova”, catalogând presa drept „cumpărată și mafiotă”.
Asemenea exprimări degradante, josnice și aberante, venite din partea unui fost șef de stat și actual deputat, discreditează deliberat presa, alimentează ostilitatea publică față de jurnaliști și transmit semnalul periculos că umilirea și intimidarea acestora ar fi tolerabile în spațiul public.
Reamintim că presa are rolul legitim de a adresa întrebări persoanelor care exercită sau au exercitat funcții publice. Poziția unui deputat față de încălcarea spațiului aerian al țării de către drone rusești și față de războiul din Ucraina este un subiect de interes public major, cu atât mai mult după o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse. Refuzul de a răspunde este un drept, însă acesta nu poate fi substituit prin insulte, atacuri la persoană și remarci sexiste.
Cerem deputatului Vladimir Voronin să prezinte scuze publice jurnalistelor Natalia Ghețu și Veronica Gherbovețchi, precum și redacțiilor TV8 și Fără Filtre, și să adopte, pe viitor, un comportament adecvat față de reprezentanții mass-media. Îndemnăm, totodată, conducerea Parlamentului să ia atitudine față de conduita unui deputat care recurge la insulte și intimidări în relația cu presa.
Încurajăm jurnalistele vizate să sesizeze Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, în special în privința remarcilor cu caracter sexist, care pot constitui hărțuire pe criteriu de sex în sensul Legii nr. 121/2012 cu privire la asigurarea egalității. Consiliul s-a mai pronunțat în cazuri similare, inclusiv în privința unui deputat care a atacat verbal o jurnalistă. CJI își exprimă disponibilitatea de a le acorda sprijinul necesar în acest demers, pentru ca asemenea comportamente din partea demnitarilor să nu rămână fără consecințe.
Ne exprimăm solidaritatea deplină cu Natalia Ghețu și Veronica Gherbovețchi și încurajăm redacțiile să continue să adreseze întrebări legitime celor care dețin sau au deținut puterea, precum și să semnaleze public orice caz de intimidare a jurnaliștilor.
Centrul pentru Jurnalism Independent
Organizații care s-au alăturat declarației:
- Asociația Presei Independente
- Comitetul pentru Libertatea Presei
- Asociația „Media-Guard”
- Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Moldova
- Centrul de Investigații Jurnalistice
- Centrul „Acces-info”
![]()