Mihai Poalelungi

 

Mihai Poalelungi

președinte al Curții Supreme de Justiție

„Nu-ţi răspund la întrebări până ce nu veţi face regulă acolo la Moldova 1. Dar noi vom face mai repede decât voi regulă, că aşa nu se poate”

MoldovaCurata.md: „Și totuși la adresa dvs. au apărut mai multe acuzații în presă…”

Mihai Poalelungi: „Da, că aș fi protejat niște nepoți care se ocupau cu trafic de droguri. Dar eu nici nu am astfel de nepoți. Ulterior s-a scris despre un credit de cinci milioane de lei pe care l-aș fi luat de la „Victoriabank”. […] Îmi pare rău că presa a preluat această informație despre cele cinci milioane de lei fără a o verifica sau măcar a-mi solicita opinia. Să nu se supere jurnaliștii pe mine, dar eu voi face tot posibilul pentru a promova ideea ca în Codul Penal al R. Moldova să fie instituită din nou norma penală pentru calomnie. Îmi place să dau exemplul Germaniei, țara democratică în care îmi place totul, de aceea am insistat ca și fiul meu să își facă acolo studiile. Acolo există vreo cinci sau șase articole penale ce vizează calomnia, injuria, defăimarea. De ce într-o țară cu o înaltă democrație există astfel de prevederi, iar la noi nu?”

sursa foto: www.trm.md

 

Share This

Copy Link to Clipboard

Copy