Noile „scuturi” juridice pentru jurnaliști. Modificările din legislația penală și contravențională, pe înțeles

Începând cu 14 februarie 2026, în Republica Moldova au intrat în vigoare modificări[1] importante la Codul penal[2] și Codul contravențional,[3] menite să consolideze protecția jurnaliștilor și a activității mass-media. Noile prevederi introduc sancțiuni mai severe pentru intimidarea, agresarea sau împiedicarea activității jurnalistice.
Adoptarea acestor modificări a fost motivată de necesitatea de a răspunde unor probleme recurente cu care se confruntă presa (agresiuni fizice, intimidări, presiuni politice sau economice, dar și atacuri digitale). Modificările vin în contextul procesului de aliniere a legislației naționale la UE privind libertatea mass-media, inclusiv la principiile consacrate în Regulamentul european pentru libertatea mass-mediei[4] și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Necesitatea unei protecții reale a presei a fost discutată de mai mulți ani în comunitatea jurnalistică.[5] În Republica Moldova au fost raportate periodic cazuri de intimidare, agresiune sau blocare a activității reporterilor.[6]
Printre exemplele frecvent invocate de organizațiile neguvernamentale de media se numără:
- agresarea unor jurnaliști în timpul protestelor politice, inclusiv incidente în care reporterii au fost împinși, amenințați sau împiedicați să filmeze;
- accesul limitat la informații sau interdicția de a filma în anumite instituții publice, invocată abuziv;
- campanii de intimidare online, inclusiv atacuri cibernetice sau amenințări pe rețelele sociale.
În acest context, noile norme juridice încearcă să ofere instrumente mai clare pentru sancționarea persoanelor care încearcă să împiedice activitatea presei.
Împiedicarea activității mass-mediei devine o infracțiune clar structurată
Cea mai importantă modificare legislativă vizează introducerea unei reglementări mai detaliate a infracțiunii de împiedicare a activității mass-mediei, prevăzută la articolul 180/1 din Codul penal.

Ce înseamnă, mai exact, „împiedicare”? Legea enumeră expres mai multe forme, între care aplicarea violenței fizice sau amenințarea cu violență, deteriorarea echipamentului (camere video, aparate foto, telefoane, echipamente de transmisie) sau subminarea activității prin intermediul unui sistem informatic (de exemplu, atacuri online, acces neautorizat, sabotaj digital).
Important! Prin includerea explicită a „atacurilor” din spațiul online, legea recunoaște faptul că presiunile asupra mass-media nu se limitează la agresiuni fizice, ci pot avea loc și în mediul digital.
Pentru aceste fapte, încălcarea poate fi amendată cu între 27.500 și 42.500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității între 150 și 200 de ore ori închisoare de până la trei ani. Instanța poate aplica una dintre aceste sancțiuni în funcție de gravitatea faptei și circumstanțele concrete ale cazului.
Legea penală prevede sancțiuni mai dure atunci când fapta este comisă în circumstanțe agravante. Astfel, dacă împiedicarea activității jurnalistice este săvârșită, bunăoară, de două sau mai multe persoane, împotriva mai multor jurnaliști, prin folosirea situației de serviciu (de exemplu, de către un funcționar public) sau în timpul unei întruniri publice (miting, protest, manifestație), pedeapsa poate rezulta în amendă cuprinsă între 37.500 și 57.500 de lei sau muncă neremunerată între 180 și 240 de ore ori închisoare de la unu la cinci ani, cu posibilitatea interzicerii ocupării unor funcții pe o perioadă de până la cinci ani.
Includerea expresă a situațiilor în care se încearcă forțarea jurnalistului să-și divulge sursa reprezintă o consolidare directă a protecției secretului profesional, care e o garanție esențială a libertății presei.
Amenințarea cu moartea și vătămarea corporală = sancțiuni de până la cinci ani de închisoare
În cele mai grave situații, atunci când fapta este comisă prin amenințare cu moartea sau când provoacă vătămare medie a integrității corporale ori a sănătății, pedeapsa devine și mai severă. Aceasta poate consta în închisoare de la trei la șase ani sau amendă între 50.000 și 75.000 de lei ori interdicția de a ocupa anumite funcții pe o perioadă de până la cinci ani.
Nu toate faptele ajung sub „umbrela” Codului penal. Ce prevede Codul contravențional?

Pe lângă sancțiunile penale, legea introduce două contravenții noi. Este vorba despre ultragierea jurnalistului, adică jignirea intenționată a onoarei, demnității sau reputației profesionale a jurnalistului aflat în exercițiul funcției. Această faptă va fi sancționată cu amendă între 500 și 1.500 de lei. Prevederea este similară protecției acordate altor categorii profesionale și are un rol preventiv.
Totodată, imixtiunea nejustificată în activitatea jurnalistului sau a redacției, atunci când fapta nu constituie infracțiune, va fi sancționată cu amendă între 1.500 și 3.000 de lei. Această normă acoperă situațiile de presiune sau blocaj administrativ care nu ating pragul penal, dar afectează libertatea exercitării profesiei.

Prin aceste modificări, statul recunoaște explicit că activitatea jurnalistică trebuie protejată împotriva intimidării și violenței, iar presiunile online sunt la fel de grave ca cele fizice. Intrarea în vigoare a noilor prevederi la 14 februarie marchează un pas important pentru consolidarea garanțiilor legale ale libertății presei în Republica Moldova. Rămâne, însă, esențial ca aceste norme să fie aplicate consecvent și eficient. Protecția juridică reală nu depinde doar de textul legii, ci și de modul în care acesta este pus în practică.
Această publicație a fost realizată în cadrul proiectului MAAM – Acțiune de Advocacy pentru Mass-media în Moldova: Consolidarea rolului instituțiilor de supraveghere publică în apărarea libertății presei, cofinanțat de Ministerul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Italiei și de Inițiativa Central Europeană. Opiniile exprimate aparțin exclusiv autorului și nu reflectă neapărat poziția instituțiilor cofinanțatoare.
[1] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=150197&lang=ro
[2] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=153355&lang=ro#
[3] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=153356&lang=ro#
[4] https://eur-lex.europa.eu/RO/legal-content/summary/european-media-freedom-act.html
[5] https://cji.md/declaratie-pe-marginea-sporirii-numarului-de-cazuri-de-agresare-si-intimidare-a-jurnalistilor/
[6] https://cji.md/categorie/reactii-si-campanii/declaratii-si-petitii/
![]()


