ONG-urile de media condamnă practicile de utilizare a contravenției de calomnie drept mijloc de intimidare a presei
Organizațiile neguvernamentale de media își exprimă îngrijorarea și condamnă înrădăcinarea practicilor de utilizare a prevederilor art. 70 al Codului contravențional (Calomnia) drept mijloc de intimidare a jurnaliștilor și subliniază că aceste precedente au un efect descurajator asupra exercitării libertății presei.
La 26 iulie 2022, în urma unei plângeri depuse de un fost angajat al Ministerului de Interne, Vitalie Grabovschi, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a emis hotărârea prin care administratorul Jurnal TV, Val Butnaru, a fost sancționat cu amendă și privat de dreptul de a ocupa funcții de răspundere în cadrul unei instituții media pe un termen de șase luni. În aceeași zi, la doar câteva ore distanță, Inspectoratul de Poliție Buiucani a întocmit un nou proces-verbal de constatare a faptului că administratorul postului de televiziune Jurnal TV a comis contravenția de calomnie. Și de această dată, polițistul care a întocmit actul constatator a solicitat instanței de judecată să-l priveze pe Val Butnaru de dreptul de a-și desfășura activitatea pe un termen de un an pentru că a permis difuzarea unor „informații false și defăimătoare”. Acest dosar a fost intentat la cererea ofițerului Ion Țărnă și a fostului polițist Alexei Vizdan. Atât Vitalie Grabovschi, cât și Ion Țărnă, dar și Alexei Vizdan au fost vizați în materialele jurnalistice difuzate de postul Jurnal TV. Anterior, redacția postului de televiziune a sesizat faptul că Ion Țărnă și Alexei Vizdan au intrat cu forța în sediul Jurnal TV, apostrofând jurnaliștii.
Organizațiile semnatare reamintesc că, potrivit prevederilor Legii privind libertatea de exprimare, statul garantează libertatea de exprimare a mass-mediei, jurnaliștii beneficiind de o serie de garanții care asigură protecția sporită împotriva tentativelor de împiedicare a activității presei. Persoanele care se consideră defăimate pot utiliza mijloace de apărare și de restabilire în drepturi prevăzute de Legea cu privire la libertatea de exprimare, care presupun asigurarea cerințelor instituite pentru presă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Regretăm perpetuarea practicii păguboase de intentare a dosarelor contravenționale împotriva jurnaliștilor care își exercită misiunea de informare a cetățenilor asupra problemelor de interes public. Reamintim că acestea nu sunt singurele cazuri când prevederile legale referitoare la calomnie sunt utilizate drept o armă împotriva reprezentanților mass-media. Aceste practici sunt capabile să determine presa să se abțină de la exprimarea criticilor și să descurajeze jurnaliștii să contribuie la dezbaterea publică a chestiunilor de interes pentru societate.
Cerem repetat organelor de drept care soluționează cauzele ce vizează contravenția de calomnie să stopeze utilizarea abuzivă a prevederilor legale drept armă împotriva libertății de exprimare a mass-mediei și să se abțină pe viitor de la interpretarea eronată a legislației.
Subliniind pericolul sporit al precedentelor create de către angajații Inspectoratului de Poliție Buiucani, precum și efectele grave asupra libertății presei, solicităm membrilor Comisiei parlamentare responsabile pentru domeniul mass-media să întreprindă demersurile necesare în vederea excluderii jurnaliștilor din categoria subiecților pasibili de răspundere în temeiul art. 70 al Codului contravențional.
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic
Asociația Media Guard
Asociaţia Presei Independente
Centrul „Acces-Info”
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei
RISE Moldova