Persoane în etate din satul Fetești, r-nul Edineț, s-au convins cât este de important să te informezi din mai multe surse

Ce este educația media și de ce avem nevoie de ea în secolul XXI, din ce surse ne informăm și care este credibilitatea acestora, ce reprezintă manipularea și cum suntem manipulați prin știri, divertisment și publicitate? Aceste subiecte au fost discutate împreună cu un grup de persoane în etate din satul Fetești, r-nul Edineț, care au participat la un atelier de educație media, desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) pe data de 26 iunie 2022.
Mariana Tabuncic, manageră de program la CJI, a evidențiat rolul educației media în secolul XXI, precizând că în era informațională în care trăim educația media se înscrie în șirul abilităților de bază cum ar fi scrisul, cititul sau număratul.
„În oceanul informațional în care trăim avem nevoie de un compas de încredere, care ne ajută să ne orientăm, cu atât mai mult că fluxul informațional crește zilnic. Acest compas îl reprezintă cunoștințele în domeniul educației media. Educația media este necesară nu doar generației dvs., care ați crescut în condiții de deficit informațional, dar și tinerei generații care este la „per tu” cu tehnologiile”, a spus Mariana Tabuncic.
Ea a mai menționat că astăzi avem foarte multe surse de informare (TV, radio, internet), iar valul informațional de care suntem cuprinși este haotic și are o viteză năucitoare. „Pentru a înțelege informația care ajunge la noi trebuie s-o consumăm fără grabă, verificând-o și analizând-o din mai multe surse. Anume selectând informația pe bucățele, fapte și adevăruri, fără a face concluzii pripite, vom reuși să obținem un tablou clar al evenimentelor, pentru a ne putea face propriile concluzii și a nu permite nimănui să ne ducă în eroare”, a precizat managera de program CJI.
Experta media Viorica Zaharia s-a referit la tehnicile de manipulare utilizate în media, prezentând exemple concrete cum arată o știre manipulatoare sau o dezbatere trucată, cum ne influențează propaganda, divertismentul sau publicitatea în luarea deciziilor.
„Experiența arată că tehnicile de manipulare și dezinformare devin foarte subtile, astfel încât de multe ori nici nu ne dăm seama cum prin aceasta ne este influențat comportamentul. Cei care recurg la asemenea tehnici au învățat cum să joace cu emoțiile noastre pentru a ne face să trecem cu vederea aspectele importante. Trebuie să conștientizăm că emoțiile puternice deconectează gândirea critică”, a precizat Viorica Zaharia.
Potrivit ei, de rând cu creșterea importanței produsului informațional, cea mai mare parte a acesteia nu ne ajută să ne orientăm în spațiul informațional, ci, dimpotrivă, urmărește scopul de a ne dezorienta și a lua decizii care nu corespund intereselor noastre.
Pentru a înțelege mai bine acest lucru, împreună cu Viorica Zaharia, participantele au realizat și exerciții practice prin care s-au convins cât de mult publicitatea ne influențează deciziile, iar filmele promovează anumite stereotipuri și comportamente nedemne.
Participantele la atelier au vizionat mai multe filmulețe realizate de CJI care le-au ajutat să conștientizeze cât este de important să te informezi din mai multe surse, pentru a evita intoxicarea informațională.
Tamara Ursan, fostă directoare de școală: „Când privesc o informație la un post de televiziune, mereu încerc să găsesc aceeași informație și la alte posturi. Îmi place să aflu adevărul prin comparație – ce au spus unii, cum au dat alții? Și îmi fac propria concluzie. Întotdeauna vreau să am propria opinie în raport cu informația pe care o aud, privesc sau citesc”.
Paulina Cojocari, fostă contabilă: „De când mă știu mi-a plăcut să fiu o persoană informată. Chiar și acum, la vârsta de pensionare, sunt conectată la toate sursele de informare. Citesc ziare, privesc televizorul, ascult radioul, mă folosesc de mobil. Aș vrea ca jurnaliștii să ne relateze doar fapte reale, nu falsuri”.
Maria Seuța, fostă profesoară de matematică: „Am trăit în perioada sovietică, când gândeai una, dar ți se impunea și trebuia să vorbești altceva. Azi sunt alte timpuri și dorința mea către generația tânără este să lupte pentru dreptate. Mai ales jurnaliștii să-și facă munca cinstit, pentru că dreptatea întotdeauna iese la suprafață. Vorba tatălui meu – trăiește așa ca atunci când va lătra câinele, să nu te temi de ce latră la poarta ta”.
Lina Seu, fostă profesoara de limba franceză: „În orice dimineață conectez și radioul, și televizorul. Ascult știrile din două părți să înțeleg cine minte și cine spune adevărul. Apoi, mai vorbesc cu vecinii, aflu și alte păreri. Aș avea și o mare dorință – să fie cât mai multe emisiuni cu telefoane în direct pentru ca atunci când se discută o temă care ne interesează, să putem adresa și noi întrebări. Să nu fie numai jurnalistul și invitatul, pentru că avem și noi ceva de spus. Am suna, dar n-avem unde”.
Paulina Rusu, fostă profesoară: „Mi-a făcut o plăcere deosebită întâlnirea la care am participat. Plec cu multă energie pozitivă pentru că am discutat ceva pentru suflet. Mie îmi plac subiectele politice și dacă discut cu cineva, numai despre politică vorbesc. Mai ales în perioada alegerilor sunt mereu în conflict cu vecinii. De îndată mă întreabă: Ce am aflat? La ce post? Cine a spus? Și eu mă strădui întotdeauna să fiu informată din mai multe surse. Altfel, mă îmbolnăvesc din cauza știrilor false și a zvonurilor”.
Atelierul a fost organizat în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii în Moldova prin încurajarea incluziunii sociale și diminuarea discriminării” desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II”, implementat din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).