Trebuie să lucrez 14 zile, după depunerea cererii de eliberare, dacă nu am contract de muncă?
Întrebare: Recent, după absolvirea Facultății de Jurnalism, m-am întors în localitatea de baștină, unde mi-am găsit de lucru la un portal de știri. La angajare, mi s-a spus că instituția care deține portalul abia a fost înființată și că îmi vor perfecta contractul de muncă imediat ce vor finaliza procedura de înregistrare. Am acceptat temporar să lucrez fără contract. Pe la mijlocul lunii august s-a defectat laptopul la care lucram. Directorul a decis că eu sunt de vină și m-a impus să achit contravaloarea acestuia. Am convenit că nu voi primi salariul, pentru a putea întoarce mai repede datoria. Acum vreau să plec din acea redacție, dar nu știu cum să procedez și ce drepturi am. Este obligatoriu să lucrez cele 14 zile, după ce voi depune cererea de eliberare?
Răspuns: În cazul pe care îl descrieți, sunt o mulțime de abuzuri și încălcări.
Astfel, deoarece până în prezent nu aveți încheiat un contract individual de muncă cu angajatorul, sunteți în situația unui raport de muncă ilegal. De aici reiese că nu sunteți obligat, nu este necesar să munciți cele 14 zile după depunerea cererii de eliberare, potrivit Codului Muncii. Sunteți liber să plecați oricând din funcție.
Referitor la repararea prejudiciului material (achitarea contravalorii laptopului), angajatorul nu trebuia să vă oblige să faceți acest lucru, deoarece nu ați avut un contract individual de muncă, unde să fie specificate expres drepturile și obligațiile dvs. Mai mult decât atât, acesta nu a avut niciun drept să vă solicite bani pentru laptopul defectat, în lipsa unui contract de răspundere materială, care de obicei se anexează la contractul individual de muncă.
În asemenea caz, puteți să depuneți o plângere la Inspecția Muncii, în care să indicați toate aceste abuzuri. Puteți la fel să adresați o plângere la poliție, care va examina dacă acțiunile angajatorului cad sub incidența Codului penal sau a Codului contravențional.
Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.