CJI invită profesorii de la treapta liceală să participe la două instruiri în domeniul educației media
În luna aprilie 2024, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) invită cadrele didactice de la treapta liceală să participe la două instruiri în domeniul educației media. Ambele programe de formare se vor desfășura în limba română și vor fi organizate la Chișinău.
Instruirile au drept suport curriculumul pentru cursul opțional de Educație pentru media de la treapta liceală, elaborat de CJI și aprobat de Consiliul Naţional pentru Curriculum.
În baza curriculumului, CJI a elaborat manualele de Educație pentru media la treapta de liceu, în limba română, care sunt oferite gratuit elevilor și cadrelor didactice. Scopul acestor instruiri este de a îmbunătăți competențele media ale profesorilor, astfel încât aceștia să poată ulterior promova gândirea critică în rândul elevilor prin predarea în școală a disciplinei opționale Educație pentru media.
Instruirile vor avea loc după cum urmează:
12-14 aprilie 2024 – instruire la treapta de liceu, în limba română, formatoare: Loretta Handrabura și Natalia Grîu
19-21 aprilie 2024 – instruire la treapta de liceu, în limba română, formatoare: Loretta Handrabura și Natalia Grîu
La programele de formare se pot înscrie profesorii/profesoarele care activează într-o instituție de învățământ din Republica Moldova și care vor preda în viitor cursul opțional de Educație pentru media la treapta de liceu.
Cheltuielile pentru cazare și alimentare vor fi acoperite de organizatori. Îndemnăm profesorii să se înregistreze din timp, întrucât numărul de participanți la fiecare formare este limitat.
Pentru a se înscrie la una din cele două instruiri, persoanele interesate pot completa acest formular de înregistrare, selectând perioada de formare pentru care optează. Termen limită: 5 aprilie 2024.
Pentru informaţii suplimentare apelaţi la nr. 022 213 652, email: comunicare@ijc.md, persoană de contact: Mariana Tabuncic, manageră de program, Programul Instruire și Asistență pentru Mass-Media.
Acest training este parte a proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID, Ambasada Marii Britanii la Chișinău și implementat de Internews în Moldova, care are ca scop promovarea dezvoltării mass-media independente și profesioniste, și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice.