CJI și MEC au premiat câștigătorii concursului „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea”, ediția a IV -a
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în parteneriat cu DW Akademie, au desemnat câștigătorii concursului „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea”, ediția a IV-a, în cadrul unui eveniment la care 17 instituții participante și-au prezentat activitățile în fața colegilor și membrilor juriului. Evenimentul s-a desfășurat la Chișinău, pe 16 noiembrie 2024. Concursul, desfășurat în lunile septembrie-octombrie, a fost lansat pentru a susţine şi încuraja cadrele didactice din diferite regiuni ale țării să desfășoare diverse activități de promovare a culturii media în școală.
În deschiderea evenimentului, Ina Grejdeanu, directoare de dezvoltare strategică în cadrul CJI și membră a juriului, a felicitat profesoarele participante în concurs pentru efortul de a fi parte a procesului de promovare a culturii media în rândul elevilor. „Proiectele vin și pleacă, indicatorii și prioritățile se schimbă, însă ceea ce învățăm la disciplina Educație pentru media luăm cu noi în viață oriunde ne-am duce – în altă treaptă de școlaritate sau în altă treaptă a vieții. Pe parcursul acestor 10 ani de când promovăm educația media am reușit să formăm o comunitate puternică de oameni dedicați, pentru care educația media a devenit o prioritate. Vă mulțumim pentru devotament și pentru decizia de a fi alături de noi în această inițiativă. Trăim timpuri în care avem nevoie de educație media și gândire critică mai mult ca niciodată”, a spus Ina Grejdeanu.
Galina Cojocaru, metodistă în cadrul Centrului Republican pentru Copii și Tineret „Artico” și membră a juriului, a apreciat importanța unor astfel de concursuri pentru sporirea nivelului de gândire critică al tinerei generații. „Suntem mândri că prin pasiunea și dedicația de care dați dovadă formați generații care gândesc critic. În cadrul acestor concursuri tinerii învață să interacționeze între ei, să-și exprime și valorifice opiniile și, nu în ultimul rând, să-și dezvolte capacitatea de a reflecta asupra informației pe care o consumă. A fi informat este o putere, dar cel mai important este ca informația pe care o deținem să fie una corectă. Suntem ferm convinși ca acest concurs este doar începutul unui proces continuu al excelenței în educație media”, a menționat Galina Cojocaru.
Cristina Leva, ofițeră de proiecte, DW Akademie în Republica Moldova, și-a exprimat satisfacția că de-a lungul anilor educația media a reușit să inspire atâția profesori și profesoare. „Să fiți mândri de ceea ce ați realizat în cadrul acestui concurs, iar astăzi, prezentându-vă fiecare lucrările să vă inspirați unii de la alții și să continuați să fiți promotorii educației media în școala dvs. Noi, împreună cu CJI, am demarat un proces în care dorim ca educația media să devină parte integrantă a orelor de studiu, un instrument de suport pentru dvs. și nu o sarcină în plus”, a concluzionat Cristina Leva.
Din componența juriului au mai făcut parte Natalia Grîu, profesoară la Liceul Teoretic „Gh. Asachi”, formatoare, expertă în domeniul educație media și Olga Boz, dr. în filologie, conf. univ., prodecan al Facultății de Filologie și Istorie a UPS „Ion Creangă”.
Evaluarea dosarelor de la primele două categorii anunțate în concurs s-a desfășurat în două etape – etapa prealabilă și etapa principală. Acestea s-au realizat prin evaluarea complexă a E-broșurii, în care au fost prezentate activităţile desfășurate în perioada concursului (lunile septembrie-octombrie 2024). În cadrul evenimentului final, coordonatoarele celor 12 școli participante la primele două categorii au avut la dispoziţie 10 minute pentru a-şi prezenta E-broșura.
Activitățile de educație media organizate în perioada concursului au fost diverse, interactive și originale. Printre acestea se numără interviuri, vizite în redacții, discuții cu jurnaliști, concursuri de desene, quiz-uri, mese rotunde, excursii la bibliotecă, flash-mob-uri, proiecții de filme, podcasturi, activități educative și de divertisment, dezbateri, întâlniri cu profesioniștii din mass-media, ateliere cu părinții etc.
Evaluarea dosarelor pentru categoria III s-a desfășurat în două etape – etapa prealabilă și etapa principală, desfășurată tot pe 16 noiembrie 2024 la Chișinău. Acestea s-au realizat prin evaluarea complexă a proiectelor didactice a patru instituții de învățământ participate în cadrul Programului de integrare a conceptelor de educație media la limba română în clasa a VI-a în anul de studii 2023-2024, care au depus dosarul la concurs.
În final, au fost selectați trei câștigători.
Pentru categoriile I și II au fost desemnate două instituții câștigătoare:
- Liceul Teoretic „Emil Nicula”, s. Mereni, r-n Anenii Noi (cu predare în limba română)
- Liceul Teoretic „Al. Pușkin”, or. Fălești (cu predare în limba rusă)
Pentru categoria III a fost desemnată o instituție câștigătoare:
- Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, or. Cimișlia (cu predare în limba română)
Pentru instituțiile desemnate câștigătoare au fost acordate 3 premii – câte un colțișor de educație media, achiziționat din resursele oferite de Deutsche Welle Akademie și Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ). Instituțiile selectate la etapa principală (categoriile I și II), cu excepția celor declarate învingătoare, au obținut premii bănești în sumă de 2,000 lei pentru fiecare instituție, oferite de MEC.
Acestea sunt:
- Gimnaziul 102 Brăila, s. Brăila, mun. Chișinău (cu predare în limba română)
- Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, or. Căușeni (cu predare în limba română)
- Gimnaziul „Vasile Alecsandri”, s. Scumpia, r-n Fălești (cu predare în limba română)
- Liceul Teoretic „Universul”, s. Scoreni”, r-n Strășeni (cu predare în limba română)
- Gimnaziul Rublenița, s. Rublenița, r-n Soroca (cu predare în limba română)
- Gimnaziul „Anton Guzun”, s. Bulboaca, r-n Anenii Noi (cu predare în limba română)
- Liceul Teoretic „Olimp”, or. Rezina (cu predare în limba română)
- Liceul Teoretic „Ștefan Vodă”, or. Vadul lui Vodă, mun. Chișinău (cu predare în limba română)
- Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”, or. Rezina (cu predare în limba română)
- Liceul Teoretic Cazaclia, s. Cazaclia, UTAG (cu predare în limba rusă)
Instituțiile selectate la etapa principală (categoria III), cu excepția celei declarate învingătoare, au obținut premii bănești în sumă de 2,000 lei pentru fiecare instituție, oferite din resursele Deutsche Welle Akademie și Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ).
Acestea sunt:
- Liceul Teoretic „Ion Creangă”, s. Hîrbovăț, r-n Anenii Noi (cu predare în limba română)
- Gimnaziul „Tudor Strișcă”, s. Satul Nou, r-n Cimișlia (cu predare în limba română)
- Gimnaziul ,,Vasile Pârvan” s. Gotești, r-n Cantemir (cu predare în limba română)
La final, participantele ne-au spus ce a reprezentat acest concurs pentru instituțiile de învățământ pe care le reprezintă și ne-au împărtășit cu ce impresii și planuri au plecat acasă.
La final, participantele ne-au spus ce a reprezentat acest concurs pentru instituțiile de învățământ pe care le reprezintă și ne-au împărtășit cu ce impresii și planuri au plecat acasă.
Elena Momat, profesoară de română la Liceul Teoretic Cazaclia, s. Cazaclia, r-nul Ciadâr-Lunga, UTA Găgăuzia:
Am participat în cadrul acestui concurs cu scopul de a le dezvolta elevilor gândirea critică. Când am anunțat tema, nici elevii, nici eu nu știam prea multe despre educația media, pentru că în liceul nostru nu este predată disciplina. Am conceput un plan de activități și ne-am apucat de lucru. Printre cele mai captivante activități au fost organizarea unui concurs inteligent de întrebări și răspunsuri la care au participat elevii claselor a VII-VIII, vizita la instituția media Tuk.md și realizarea unui interviu cu o tânără jurnalistă de la această instituție. Activitățile de educație media au fost atât de îndrăgite de elevi, încât la finalul proiectului trei eleve au anunțat că doresc să îmbrățișeze profesia de jurnalistă”.
Alina Curtiș, profesoară la Gimnaziul Rublenița, s. Rublenița, r-nul Soroca:
Am fost foarte încântați să participăm în cadrul acestui concurs. A fost un drum frumos de două luni, în care am învățat unii de la alții (copii, profesori, părinți). Considerăm media o fereastră deschisă spre o lume cu multe tentații și provocări, iar tehnologiile informaționale sunt ca niște punți ce duc spre necesitățile timpului în care trăim. Am fost provocați frumos de acest concurs și acum, ajunși la final, sunt sigură că totul abia începe. Vom continua să predăm Educația pentru media și vom continua să ne implicăm în noi competiții, care promovează gândirea critică”.
Silvia Bârcă, profesoară la Gimnaziul „Anton Guzun”, s. Bulboaca, r-nul Anenii Noi:
Ne-am propus să realizăm trei activități în cadrul acestui concurs, dar am făcut mult mai multe. Concursul „Educație pentru media – prioritate în școala mea” este doar un început pentru noi. Cu siguranță, vom continua pentru că internetul este parte din viața noastră. În aceste timpuri este foarte important să fim corect informați și protejați în mediul online. Am acumulat noi idei și am făcut un schimb util de experiență. Educația pentru media ajută elevii să devină cetățeni digitali și bine informați”.
Luminița Gâlcă, profesoară la Liceul Teoretic „Emil Nicula” din satul Mereni, r-nul Anenii Noi:
Alfabetizarea digitală și educația media sunt cuvinte ale prezentului și chiar viitorului. Cine nu a reușit să facă cunoștință cu aceste noțiuni, să se grăbească. Or, după cum au menționat elevii din instituția noastră, acest concurs este o oportunitate de a promova educația media pentru a deveni o disciplină obligatorie. Vă mulțumim pentru această șansă”.
Arina Negrei, profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Ștefan Vodă” din or. Vadul lui Vodă, mun. Chișinău:
Am acceptat această provocare pentru că înțeleg că mass-media și tot ce este legat de digitalizare este o parte indispensabilă a vieții noastre. Este important să-i învățăm pe copii să fie responsabili pentru ceea ce consumă, să se informeze corect, să verifice diverse surse, să poată deosebi o știre veridică de una falsă. De asemenea, este important să cunoască ce reguli să respecte în calitate de creatori de conținut, cum să se protejeze de falsuri, dezinformare, propagandă și tot ce ar putea să le dăuneze”.
Olga Boz, membră a juriului, prodecan al Facultății de Filologie și Istorie a UPS „Ion Creangă”:
A fost puțin dificil să alegem câștigătorii concursului pentru că toate produsele au fost de o calitate foarte bună. Mă bucură amploarea proiectului și mai ales să văd copii, profesori, părinți, comunități întregi implicate în acest proces de mediatizare a gândirii critice. Am apreciat, în mod deosebit, competențele transdisciplinare, interdisciplinare și implicarea tuturor actorilor în activitățile desfășurate”.
Concursul a fost organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent și Ministerul Educației și Cercetării în cadrul proiectului „Consolidarea competențelor de educație media în Republica Moldova”, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ).