TERMEN EXTINS: CJI solicită oferte pentru servicii de design web pentru versiunea digitalizată a manualelor de Educație pentru media

Descriere generală: Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) este o organizaţie nonguvernamentală (ONG), necomercială, apolitică. CJI desfășoară activități în conformitate cu cele trei direcții strategice ale sale: susținerea jurnalismului profesionist și contribuirea la îmbunătățirea standardelor profesionale ale jurnaliștilor, prin instruire și asistență; contribuirea la revizuirea și îmbunătățirea legislației media și monitorizarea implementării acesteia de către autoritățile responsabile, prin cercetare și elaborarea de politici publice; promovarea gândirii critice și dezvoltarea unor instrumente și resurse necesare pentru a înțelege riscurile dezinformării, prin programe de educație media.

Serviciu solicitat: CJI anunță concurs pentru selectarea unei companii sau a unei/unor persoane fizice care vor presta servicii de design web pentru versiunea digitalizată a manualelor de Educație pentru media atât în limba română, cât și în limba rusă.

Manualele de Educație pentru media au fost elaborate de CJI și sunt utilizate de profesorii și elevii care au ales cursul cu aceeași denumire drept disciplină opțională pe care o studiază în școală. Educația pentru media a fost introdusă de Ministerul Educației și Cercetării în curricula școlară începând cu anul 2017, la treapta primară, 2018 – treapta gimnazială, 2019 – treapta liceală. În aceiași ani, CJI a elaborat manualele de Educație pentru media pentru toate cele trei trepte.

Ținând cont de transformările din domeniul digital care au avut un impact inclusiv asupra domeniului mass-media, în 2023 CJI a demarat procesul de actualizare a conținutului manualelor. Totodată, având în vedere impactul Internetului asupra educației și transformările în cadrul procesului de învățare, CJI și-a propus să digitalizeze manualele de Educație pentru media, făcându-le astfel mai accesibile pentru elevi și profesori, cât și pentru toate persoanele interesate de acest domeniu.

În acest context, CJI solicită companiilor sau persoanelor interesate să depună oferte pentru servicii de design web pentru versiunea digitalizată a manualelor de Educație pentru media care să includă, dar ar putea să nu se limiteze la:

  • Proiectarea unei interfețe web atractive și intuitive;
  • Testarea și asigurarea compatibilității cu diferitele browsere web;
  • Integrarea unui design compatibil cu dispozitivele mobile;
  • Implementarea unui sistem de navigare eficient și ușor de utilizat;
  • Integrarea elementelor multimedia și a funcționalităților interactive;
  • Asigurarea conformității cu standardele de accesibilitate web.

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor: 12 mai 2024, ora 18:00.

Dosarul va conține:

  • Conceptul de design web;
  • Oferta financiară;
  • Exemple ale unor lucrări similare anterioare.

Criterii de evaluare:

  • Calitatea conceptului de design web;
  • Valoarea ofertei financiare;
  • Experiența demonstrată prin lucrări anterioare.

Perioada contractului: mai 2024 – august 2025

Versiunea PDF a manualelor de Educație pentru media poate fi consultată AICI. În procesul de prestare a serviciilor, compania sau persoanele/persoana selectate/selectată vor colabora cu autoarele manualelor, Loretta Handrabura și Natalia Grîu, și vor coordona procesul cu CJI.

Pentru detalii suplimentare, companiile sau persoanele interesate pot contacta CJI la adresa de e-mail: comunicare@ijc.md tel.: 022 213652. Persoană de contact: Mariana Tabuncic.

Dosarele vor fi expediate la aceeași adresă de e-mail: comunicare@ijc.md

Digitalizarea manualelor este realizată de CJI în cadrul proiectului „Avansarea educației mediatice și sprijinirea mass-mediei din Republica Moldova”, susținut de Suedia și implementat de Internews în Moldova.

În procesul de selecție, CJI oferă șanse egale tuturor, dosarele fiind analizate obiectiv și cu asigurarea deplinei confidențialități.

Loading

Share This

Copy Link to Clipboard

Copy