În ce cazuri presa este scutită de răspundere pentru răspândirea informațiilor preluate, care s-au adeverit a fi false?

Întrebare: Se întâmplă frecvent ca presa să preia și să publice informații și declarații ale unor persoane, difuzate în cadrul transmisiunilor LIVE sau emisiunilor televizate, după care să se trezească cu cereri de chemare în judecată privind lezarea onoarei, demnității și reputației profesionale.

În ce situații poartă mass-media responsabilitatea  pentru difuzarea informației preluate?

Răspuns: Actualul cadru legal[1] prevede o serie de situații când sursele de informare nu poartă răspundere pentru preluarea și difuzarea relatărilor false cu privire la fapte[2] sau a judecăților de valoare fără substrat factologic suficient[3]. Este vorba despre cazurile când datele preluate se conțin sau au fost făcute publice inițial în:

• în documentele sau comunicatele autorităților publice;
• în cadrul ședințelor autorităților publice, de către persoanele care exercită funcții publice sau persoanele invitate pentru a participa la aceste ședințe;
• în cadrul urmăririi penale sau al unui proces judiciar, de către participanții la proces, inclusiv martorii, organul de urmărire penală sau instanța de judecată;
• în cererile, scrisorile sau plângerile cu privire la încălcarea drepturilor și intereselor legitime, expediate autorităților publice pentru examinare.

Rețineți! În astfel de situații, instituțiile media sau jurnaliștii care au preluat informația nu pot fi obligați să publice dezmințiri, să exprime scuze ori să repare prejudiciul material sau moral cauzat prin răspândirea informației.

În același timp, legea[4] prevede că presa nu răspunde material (financiar) pentru preluarea cu bună-credință a relatărilor false cu privire la fapte care vizează chestiuni de interes public, dacă acestea:

• se conțin în comunicatele de presă ale altor persoane decât autoritățile publice;
• se conțin în creațiile de autor (care nu pot fi redactate) sau în emisiunile difuzate în direct;
• se conțin în declarațiile scrise sau verbale ale altor persoane;
• au fost răspândite anterior de alte mass-media;
• cad sub incidența altor cazuri stabilite de lege.

Atenție! În astfel de cazuri, instituția media nu poate fi obligată să repare prejudiciul material cauzat. Pe de altă parte, aceasta poate fi obligată să dezmintă relatările false sau să acorde dreptul la replică. Totodată, o instituție mass-media nu va fi exonerată de răspundere dacă subscrie informației, adică semnează materialul publicat.

[1] Art. 28 alin. (1) al Legii cu privire la libertatea de exprimare: „Responsabilitatea mass-mediei pentru preluarea relatărilor false cu privire la fapte şi/sau a judecăților de valoare fără substrat factologic suficient nu survine în cazul în care aceste informații au fost răspândite: a) în documentele sau comunicatele autorităților publice; b) în cadrul ședințelor autorităților publice, de către persoanele care exercită funcții publice sau persoanele invitate pentru a participa la aceste ședințe; c) în cadrul urmăririi penale sau al unui proces judiciar, de către participanții la proces, inclusiv martorii, de organul de urmărire penală sau instanța de judecată; d) în cererile, scrisorile sau plângerile cu privire la încălcarea drepturilor și intereselor legitime, expediate autorităților publice pentru examinare.”;

[2] Art. 2 al Legii cu privire la libertatea de exprimare: „Fapt – eveniment, proces sau fenomen care a avut sau are loc în condiții concrete de loc și timp și a cărui veridicitate poate fi dovedită”;

[3] Art. 2 al Legii cu privire la libertatea de exprimare: „Judecată de valoare – opinie, comentariu, teorie sau idee care reflectă atitudinea față de un fapt, a cărei veridicitate este imposibil de dovedit; Judecată de valoare fără substrat factologic suficient – judecată de valoare care se bazează pe fapte care nu au avut loc sau pe fapte care au avut loc, dar a căror expunere este denaturată până la falsitate”;

[4] Art. 28 alin. (2) al Legii cu privire la libertatea de exprimare: „Mass-media nu poartă răspundere materială pentru preluarea cu bună-credință a relatărilor false cu privire la fapte și/sau a judecăților de valoare fără substrat factologic suficient, care vizează chestiuni de interes public, dacă acestea: a) se conțin în comunicatele de presă ale altor persoane decât autoritățile publice; b) se conțin în creațiile de autor, care nu pot fi redactate, sau în emisiunile difuzate în direct; c) se conțin în declarațiile, scrise sau verbale, ale altor persoane; d) au fost răspândite anterior de alte mass-media; e) cad sub incidența altor cazuri stabilite de lege”.