Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță”, într-un nou turneu cu spectacolul PikPok.online@guguță

Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță” și-a reluat marți, 15 septembrie, turneul cu spectacolul PikPok.online@guguță, primele patru reprezentații fiind susținute în orașul Ialoveni. La spectacole au participat 236 de copii de vârstă preșcolară de la Grădinița „Andrieș” și 395 de elevi din clasele primare de la Liceul Teoretic „Petre Ștefănucă” din localitate.
PikPok.online@guguță a fost creat de Teatrul „Guguță” în colaborare cu Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). De aproape patru ani, spectacolul aduce în scenă mesajul acestei povești educative, ajutându-i pe copii să înțeleagă că, deși mediul online devine tot mai atractiv pentru ei, acesta ascunde și numeroase riscuri.
„Încurajați de rezultatele și de popularitatea de care s-a bucurat spectacolul în rândul celor mici în cadrul ediției anterioare a turneului, am decis să continuăm colaborarea cu Teatrul „Guguță”. Credem că educația media poate începe de la cele mai fragede vârste și că gândirea critică trebuie antrenată încă din copilărie. Pentru cei mai mici, facem acest lucru prin teatru și prin personajele îndrăgite din spectacol, lupul și celelalte animale din pădure”, spune Anastasia Nani, directoare adjunctă la CJI.
La rândul său, Alexandru Săli, actor la Teatrul „Guguță”, a reiterat necesitatea de a le explica celor mici ce se întâmplă în mediul online, ce capcane pot întâlni și cât de important este să fie prudenți atunci când accesează informații sau jocuri online.
„Într-o lume digitală în care copiii sunt ispitiți zilnic de tehnologiile informaționale, ar fi incorect să punem acest spectacol pe pauză. Micii spectatori adoră personajele, pentru că învață de la ele cum să-și depășească anumite frici și cum să facă față provocărilor legate de vizualizări sau hărțuire online. În timpul spectacolului îi atenționăm pe copii să fie cât se poate de prudenți și politicoși, să respecte reguli elementare de comportament și să fie calmi, întrucât în spatele unei identități vizuale necunoscute se pot afla și escroci sau persoane rău intenționate. Acestea pot să-i jignească sau să le ceară date confidențiale, care nu trebuie divulgate public. În acest sens, spectacolul îi ajută pe copii să înțeleagă că, în mediul online, nu totul este așa cum pare la prima vedere”, a explicat actorul.
Copiii de la Grădinița „Andrieș” din Ialoveni s-au bucurat de întâlnirea cu actorii și, mai ales, cu personajele din spectacol. Micuții din grupa pregătitoare, în vârstă de aproximativ șase ani, au recunoscut că, la început, lupul Hait nu le-a fost deloc pe plac, pentru că mințea și se purta urât cu viețuitoarele din pădure. Spre final însă, anume acest personaj le-a cucerit inimile și le-a câștigat simpatia, după ce și-a recunoscut vina și și-a cerut scuze.
„Telefoanele, tabletele, Internetul sunt foarte atractive și urmează să fie descoperite de copii în continuare. Totuși, înainte ca acestea să ajungă pe mâinile lor, în acest spectacol sunt explicate foarte bine și pe înțelesul celor mici câteva aspecte esențiale: cum ne pot fi de folos dispozitivele digitale, dar și cum ne pot dăuna”, a menționat directoarea grădiniței, Carolina Nofit, care a remarcat că acest proiect socio-educațional este foarte binevenit pentru copii.
Sala de festivități a Liceului Teoretic „Petre Ștefănucă” din Ialoveni s-a transformat, la rândul ei, într-o adevărată sală de spectacol. Întrebați despre reprezentație, elevii claselor primare au spus că le-a plăcut mesajul piesei, pe care îl consideră actual și util, întrucât îi învață să nu creadă tot ce devine viral în mediul online.
„Trebuie să ne obișnuim să verificăm informațiile pe care le întâlnim în mediul online și abia după aceasta să le postăm și noi sau să le distribuim”, au spus elevii.
„Pe parcursul reprezentației am văzut că elevii au avut momente de bucurie, dar și de tristețe, frică și îngrijorare. Vom avea cu siguranță ce discuta la orele de dezvoltare personală și educație digitală, pornind de la mesajul spectacolului. Pentru noi, cadrele didactice, acest spectacol este un instrument eficient pentru lecțiile pe care le desfășurăm la școală”, a comunicat Ruslana Chihai, directoare adjunctă, responsabilă de învățământul primar la Liceul Teoretic „Petre Ștefănucă”.
PikPok.online@guguță este o adaptare după povestea educațională „Un click din colți sau Lupul Manipulator”, scrisă de cercetătoarea media Solvita Denisa Liepniece din Letonia. Spectacolul durează 45 de minute și este inclus în repertoriul Teatrului „Guguță” atât în limba română, cât și în limba rusă. În parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent, Teatrul „Guguță” a lansat versiunea în limba română a spectacolului în noiembrie 2022, iar versiunea în limba rusă – în februarie 2023.
Spectacolul este construit sub forma unei povești educative și distractive, adresată copiilor de vârstă preșcolară și elevilor din clasele primare. Piesa îi ajută pe cei mici să înțeleagă cum funcționează mediul online și îi încurajează să analizeze informațiile pe care le văd sau le aud, în special pe rețelele sociale.
Turneul spectacolului PikPok.online@guguță este lansat în cadrul proiectului „Promovarea unor Ecosisteme Reziliente și Moderne (FRAME)”, finanțat de Suedia și implementat de Internews Europe în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent din Moldova. Proiectul își propune să consolideze ecosistemul informațional al Republicii Moldova prin dezvoltarea unui sector media independent și sustenabil ce oferă conținut de înaltă calitate, prin sporirea rezilienței cetățenilor la dezinformare și prin contribuția la un mediu favorabil libertății presei și participării democratice.
![]()





