CJI lansează a doua ediție a Forumului de Educație Media – Moldova Media Literacy Forum 2023

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează cea de-a doua ediție a Forumului de Educație Media – Moldova Media Literacy Forum 2023. În cadrul acestui eveniment, CJI își propune să reunească la Chișinău factori de decizie, profesori și profesoare de Educație pentru media, experți locali și străini pentru a discuta cele mai recente evoluții în domeniu, a examina experiența țărilor vecine și a analiza perspectivele acestui domeniu în Moldova. Forumul va avea loc la Clasa Viitorului din incinta Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.

Timp de șapte ani, disciplina opțională Educație pentru media este parte a programului școlar, fiind predată în instituțiile de învățământ din Republica Moldova la toate treptele de învățământ – primară, gimnazială și liceală. Circa 700 de învățători și învățătoare, profesori și profesoare și-au dezvoltat competențele media, fiind pregătiți să transmită aceste cunoștințe elevilor. De asemenea, timp de șapte ani, circa 20.000 de elevi au învățat sau învață disciplina Educație pentru media, având la îndemână resurse necesare pentru a naviga în siguranță în spațiul online, pentru a-și cultiva eficient abilitățile de gândire critică și pentru a alege cu discernământ sursele de informație. Astfel de abilități sunt extrem de importante în special în perioade de criză, cum ar fi pandemia de Covid-19 sau războiul din Ucraina.

În debutul celui de-al șaptelea an de predare a Educației pentru media, CJI invită profesorii care au urmat programele de instruire în domeniu să participe la Forumul de Educație Media pentru a discuta despre potențialul și perspectivele educației media în Republica Moldova. În cea de-a doua parte a zilei, vor fi organizate patru ateliere în cadrul cărora profesorii se vor înregistra în prealabil, în funcție de tematicile pentru care manifestă interes. Subiectele puse în discuție se vor axa pe practici inovative de integrare a media în educația formală, puterea transformatoare a Inteligenței Artificiale (AI) și implicațiile acesteia în domeniul educației media, alfabetizarea informațională și media văzută ca o componentă a profesionalismului pedagogilor, instrumente utile în predarea educației media.

Profesorii și profesoarele sunt încurajați/te să se înregistreze la eveniment folosind butonul Înregistrează-te de pe platforma Moldova Media Literacy Forum 2023.

Numărul de participanți la eveniment este limitat. Prin urmare, îndemnăm profesorii să se înregistreze din timp. Limba de lucru în cadrul evenimentului va fi limba română, cu asigurarea traducerii din limba engleză și rusă pentru unele sesiuni.

În rezultatul discuțiilor și activităților din cadrul evenimentului va fi elaborată și propusă pentru adoptare Rezoluția Forumului care va fi transmisă Ministerului Educației și Cercetării.

Forumul de Educație Media este parte a proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID, Ambasada Marii Britanii la Chișinău și implementat de Internews în Moldova, care are ca scop promovarea dezvoltării mass media independente și profesioniste, și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice.  La fel, evenimentul este desfășurat cu susținerea proiectului  „Consolidarea competențelor de educație media în Republica Moldova: Pilotarea abordării integrate în educația formală”, implementat în parteneriat cu Deutsche Welle Akademie și cu susținerea Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ).

Loading

Share This

Copy Link to Clipboard

Copy