Aniversare! CJI marchează 10 ani de Educație pentru media în școală: povestea unui efort care a prins rădăcini

De zece ani, elevii din școlile Republicii Moldova învață să înțeleagă informațiile pe care le întâlnesc, să le verifice și să le privească în mod critic. Anul de studii 2026-2027 marchează zece ani de când disciplina opțională Educație pentru media a intrat în școală. În spatele acestei aniversări sunt ani de muncă, zeci de instruiri, sute de cadre didactice, mii de elevi, manuale, lecții, platforme educaționale și, mai ales, o comunitate care a crezut că gândirea critică poate fi cultivată.

Totul a început cu o idee

Acum un deceniu, era dificil de anticipat unde va ajunge inițiativa Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) de a introduce disciplina Educație pentru media în școală. Era o idee nouă, iar drumul de la o idee la o disciplină școlară presupunea mult efort, răbdare și parteneriate.

Un prim pas important a fost făcut în 2016, când CJI a realizat studiul „Dezvoltarea unei culturi media printr-o educație media adecvată”. Autoarea studiului, Loretta Handrabura, a analizat experiența locală și internațională în domeniul educației media și a formulat recomandări pentru Republica Moldova.

Drept urmare, CJI a venit cu propuneri către Ministerul Educației și Cercetării, iar ministerul a susținut ideea ca Educația pentru media să fie predată în calitate de disciplină opțională.

A urmat elaborarea și consultarea curriculumului. A fost un proces de lucru intens cu zeci de mesaje și completări pe viitorul program de studii. Pentru nivelul primar, documentul a trecut prin mai multe etape de lucru, revizuire și consultări. În iulie 2017, curriculumul la disciplina Educație pentru media, în clasele a III-a – a IV-a, a fost aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Era primul pas concret spre ceea ce urma să pună bazele unui parcurs de zece ani. „Pentru CJI, acel început a fost unul destul de provocator, însă am știut exact unde vrem să ajungem și ne-am ambiționat să aducem educația media în școală. A fost o perioadă intensă, cu multe incertitudini, dar rezultatele ne-au încurajat să continuăm și să ajungem unde suntem azi – cu disciplina Educație pentru media la toate treptele de învățământ”, își amintește Ina Grejdeanu, directoare de dezvoltare strategică la CJI, care a coordonat atunci acel proiect de educație media.

„Totul a început în 2016, ca o provocare curajoasă, iar astăzi privim cu mândrie la un deceniu de realizări remarcabile,” spune formatoarea Loretta Handrabura.

Primii profesori și primele lecții

În vara anului 2017, au fost organizate primele instruiri pentru cadrele didactice, moderate de formatoarele Loretta Handrabura, Natalia Grîu și Silvia Șpac. Într-un timp foarte scurt, CJI trebuia să identifice profesori dispuși să pornească într-o aventură care nu avea încă un traseu bine definit.

Interesul profesorilor a depășit însă așteptările. Primele 35 de învățătoare au fost instruite în iulie 2017. În septembrie a mai fost organizată o instruire, iar numărul total al învățătoarelor instruite în 2017 a ajuns la 53.

La acel moment, manualul nici măcar nu era definitivat. Participantele au primit versiuni tipărite în format A4 ale viitoarei resurse didactice, iar instruirea s-a desfășurat în baza curriculumului aprobat pentru pilotarea cursului.

Una dintre amintirile acelor prime instruiri este legată de o zi cu ploaie torențială. În pofida vremii, toate participantele au ajuns la timp, unele venind din localități îndepărtate. „Pentru echipa CJI, acest interes a fost un prim semnal că disciplina răspunde unei nevoi reale,” spune Ina Grejdeanu.

Un început de drum plin de provocări și entuziasm

Olga Vișchiu, învățătoare de Educație pentru media la treapta primară de la Liceul Teoretic „Balatina”, s. Balatina, raionul Glodeni, își amintește cum acum 10 ani, într-o zi de vară a primit un apel telefonic neașteptat: invitația de a participa la o formare în domeniul Educației pentru media. „Am făcut parte cu mândrie din primul grup de cadre didactice care au urmat cursurile de formare. Câțiva ani mai târziu, am început să predau disciplina elevilor mei. La acel moment, având la îndemână primele manuale, eram singura profesoară din întreg raionul care preda disciplina. A fost un debut frumos, dar și o mare responsabilitate”, își amintește învățătoarea.

În primul an, cursul era deja predat în peste 20 de școli, în baza unui curriculum și a unui manual aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.

Primele evaluări au confirmat utilitatea cursului. În cadrul ședințelor de evaluare din toamna anului 2017, profesoarele au prezentat proiecte didactice și activități pe care le realizaseră deja cu elevii.

Adriana Bujag, învățătoare la Școala Internațională „Heritage” din mun. Chișinău, a spus „DA” Educației pentru media încă în 2017, conștientizând chiar de la început importanța și valoarea noii discipline școlare.

Noutatea introducerii disciplinei Educație pentru media în programul de studii la treapta primară nu a trecut neobservată de presă.

Fotografii care au surprins activitățile primelor două instruiri Educație pentru media din 2017.

Răsfoind prin arhivă, am găsit și un video în care primele generații de elevi care au studiat disciplina Educație pentru media vorbesc despre media.

Prima generație de manuale Educație pentru media a ajuns pe băncile elevilor în anii 2017-2018 la treapta primară și gimnazială.

De la un proiect pilot la toate treptele de școlarizare

Primul an a fost doar începutul. După ce, în anul de studii 2017-2018, disciplina Educație pentru media a fost introdusă la treapta primară, un an mai târziu, în 2018-2019, cursul a ajuns la treapta gimnazială, iar în 2019-2020 la cea liceală. Prin urmare, astăzi, disciplina opțională Educație pentru media acoperă toate cele trei trepte de învățământ.

A fost un proces care a presupus mai multe etape de lucru: de la elaborarea și aprobarea curriculumului, dezvoltarea manualelor, instruirea profesorilor, pilotarea cursului, până la evaluarea experiențelor din clasă și completarea procesului de predare a disciplinei cu noi resurse educaționale.

În cei 10 ani, CJI a elaborat, tipărit, actualizat și digitalizat trei manuale Educație pentru media, în limbile română și rusă ale căror autoare sunt Loretta Handrabura și Natalia Grîu. În total, au fost tipărite 27,230 de manuale, iar 961 de profesori și profesoare au fost instruiți/te în cadrul celor 50 de programe de formare organizate de-a lungul anilor. Peste 30.000 de elevi și eleve au studiat sau studiază disciplina.

În spatele acestor date se află însă mult mai mult decât niște cifre. Sunt mii de ore de clasă, discuții, întrebări, exerciții și momente în care elevii au învățat să ia o pauză înainte de a crede sau distribui o informație.

Profesoarele susțin că cele mai frumoase momente sunt cele în care vezi o schimbare reală de comportament și percepție. „Un exemplu relevant și emoționant este momentul în care elevii vin la clasă și îmi spun mândri: «Doamna învățătoare, i-am spus și mamei/bunicii să verifice informația înainte de a o distribui!» În acel moment realizezi că impactul lecției a depășit zidurile școlii și a ajuns în familiile elevilor”, afirmă învățătoarea Olga Vișchiu.

Când o lecție despre informație devine o lecție despre viață

La lecțiile de Educație pentru media elevii învață să pună întrebări, să verifice o sursă, să distingă între fapte și opinii, să înțeleagă cum poate fi construit un mesaj, să fie atenți la emoțiile pe care le provoacă o informație. De asemenea, învață să înțeleagă riscurile din mediul online și să nu reacționeze imediat doar pentru că un mesaj le provoacă furie, teamă sau indignare.

Pentru Cristina Cernei, profesoară de Educație pentru media la treapta liceală de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din mun. Chișinău, una dintre cele mai importante lecții este tocmai relația dintre emoții și informație. În cadrul unei lecții despre „fast-food-ul informațional”, ea și dirigintele clasei au pus la cale un experiment. Elevii au fost anunțați că vor avea a șaptea lecție, deși aceasta nu era prevăzută în orar. În atmosfera de frustrare creată, elevilor li s-au oferit niște fișe pe care li s-a cerut să le semneze. Textul scris cu litere mici conținea însă o permisiune cu totul neașteptată: folosirea numelor și prenumelor lor pentru crearea unor conturi false pe Facebook.

Experimentul le-a arătat elevilor cât de ușor pot fi luați prin surprindere atunci când emoțiile puternice preiau controlul asupra rațiunii. „Într-o epocă a manipulării rapide, capacitatea de a lua o pauză și de a ne detașa de propriile emoții înainte de a reacționa la o informație este, probabil, cea mai importantă superputere pe care le-o putem oferi elevilor,” consideră profesoara.

În acest an, alături de o nouă promoție de elevi, Olga Vișchiu de la Liceul „Balatina”, s. Balatina, r-n Glodeni, parcurge din nou acest curs, beneficiind deja de manualele actualizate.  „Privind înapoi la primii mei elevi din 2022 și comparându-i cu generația de astăzi, emoția este la fel de intensă. Îmi amintesc cu drag de lecțiile în care elevii mei elaborau postere interactive precum „Arborele Media” sau afișe cu mesajul „Filtrează informația”. Bucuria din ochii lor când înțeleg cum funcționează o știre sau cum se deosebește o informație reală de una manipulatoare este de neprețuit”, spune învățătoarea.

Și Maria Duplava, învățătoare de Educație pentru media la treapta primară, Liceul Teoretic „Da Vinci”, mun. Chișinău, este printre cadrele didactice care a beneficiat de primele instruiri. Ulterior, a predat mai mulți ani disciplina, iar în anul de studii 2026-2027 învață o nouă generație de elevi să gândească critic. „Atunci când am început acest drum, nu bănuiam cât de mult mă va transforma pe mine și, mai ales, cât de frumos îi va modela pe elevi. Educația pentru media este mai mult decât o materie. Este un spațiu al siguranței, al curiozității ghidate, în care copiii învață cum să se protejeze și cum să rămână empatici în mediul online. Este o onoare să le pot fi ghid în această călătorie. Educația pentru media nu înseamnă să le construim copiilor un zid împotriva internetului, ci să le punem în mână o busolă, pentru a ști cum să navigheze în siguranță,” este de părere Maria Duplava.

Mariana Leancă, profesoară de Educație pentru media la treapta gimnazială de la Gimnaziul „Tudor Strișcă”, s. Satul Nou, r-n Cimișlia s-a alăturat comunității de cadre didactice care predau Educația pentru media acum câțiva ani. În timp, experiența de la clasă a convins-o că educația media este „o oportunitate de a călători prin labirintul media, din care ieșim dacă avem discernământ și gândire critică, abilități pe care ni le formăm prin analiză și contact direct cu informația”.

Alexandru Topolenco, profesor de Educație pentru media la Liceul Teoretic „Pro Succes” din Chișinău consideră că „Educația pentru media aprinde lumina minții, ca să putem deosebi adevărul de zgomotul lumii”. ”În 2026-2027, când informația ajunge la elevi mai repede ca niciodată, rolul meu, ca profesor, nu este să le spun ce să creadă, ci să-i învăț să pună întrebări, să verifice, să compare surse și să gândească înainte de a distribui mai departe o informație. Pentru mine, fiecare lecție de Educație pentru media este o ocazie de a-i ajuta să devină mai atenți, mai responsabili și mai greu de manipulat. Iar dacă această lumină pe care o aprindem astăzi în mintea lor îi va însoți și dincolo de școală, atunci înseamnă că ne-am făcut cu adevărat meseria,” spune profesorul.

Imagini din clase unde Educația pentru media este predată în anul de studii 2026-2027. (Liceul Teoretic Da Vinci, mun. Chișinău/Liceul Teoretic „Balatina”, s. Balatina, r-n Glodeni/Liceul Teoretic „Pro Succes” din Chișinău/Gimnaziul „Tudor Strișcă”, s. Satul Nou, r-n Cimișlia).

Zece ani în cifre, dar și în oameni

Acest parcurs nu s-a limitat, însă, doar la disciplina opțională. În timp, s-a consolidat o întreagă comunitate de cadre didactice și au fost dezvoltate o serie de inițiative care au dus mesajul gândirii critice dincolo de clase.

Au fost organizate nouă ediții ale Săptămânii Educației Media (inclusiv cea de-a noua ediție care va fi organizată în octombrie 2026), precum și trei ediții ale Forumului de Educație Media, în 2021, 2023 și 2025.

Pentru a menține interesul elevilor și profesorilor față de educația media, au fost desfășurate zeci de concursuri și activități pentru elevi și eleve, toate având scopul de a promova gândirea critică.

Un alt pas important a fost pilotarea abordării integrate a educației media. În perioada 2023-2025, 62 de profesori și profesoare din 32 de instituții de învățământ și-au dezvoltat competențele de educație media, iar peste 1.500 de elevi au experimentat, în cadrul orelor de Limba română și Limba engleză, cum poate fi integrată educația media în disciplinele de bază. În anul de studii 2026-2027, această inițiativă este pilotată în cadrul a 10 școli alolingve de către 16 profesoare la disciplina Limba și literatura rusă.

De asemenea, educația media a devenit mai accesibilă și pentru grupurile vulnerabile. Au fost elaborate 15 lecții video pentru elevii și elevele cu deficiențe de auz, iar manualele Educație pentru media au fost traduse în alfabetul Braille.

Din 2024 și până în prezent, peste 4000 de elevi de la treapta primară și din instituții preșcolare au descoperit prin teatru cum să fie mai în siguranță în mediul online, vizionând spectacolul PikPok.online@guguță – o inițiativă a CJI realizată în parteneriat cu actoriii Teatrului Municipal de Păpuși „Guguță”.

În 2025, CJI a lansat și platforma digitală Educație pentru media – emi.cji.md, care oferă acces gratuit la conținutul manualelor digitale Educație pentru media la toate treptele de învățământ – primar, gimnazial și liceal – în limbile română și rusă.

Un drum construit împreună

Cei zece ani nu ar fi fost posibil fără colaborarea dintre mai mulți actori – Ministerul Educației și Cercetării, CJI, profesori și profesoare, formatoare și autoare de manuale, instituții de învățământ, parteneri și organizații care au susținut inițiativa.

Pentru Ministerul Educației și Cercetării, introducerea disciplinei a reprezentat un pas important în pregătirea elevilor pentru un mediu informațional tot mai complex. „Introducerea disciplinei Educație pentru media în școlile din Republica Moldova a reprezentat un pas necesar pentru formarea unor tineri capabili să înțeleagă critic informațiile, să verifice sursele și să ia decizii în cunoștință de cauză. Într-o societate expusă zilnic dezinformării și manipulării, spiritul critic nu mai este doar o competență școlară, ci o condiție esențială pentru exercitarea responsabilă a cetățeniei. Cei zece ani de Educație pentru media demonstrează valoarea cooperării dintre Ministerul Educației și Cercetării, școli, profesori și societatea civilă în pregătirea elevilor pentru viață,” afirmă Valentina Olaru, Secretar de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

La rândul său, Nadine Gogu, directoare executivă a CJI, subliniază că rezultatele celor zece ani sunt importante, dar nu înseamnă că misiunea s-a încheiat. „În 2017, CJI dădea start cursului Educație pentru media, pornind de la ideea că elevii trebuie să învețe nu doar să consume informația, ci să o înțeleagă, să o verifice și să o evalueze critic. O idee care a prins rădăcini, s-a dezvoltat, iar zece ani mai târziu putem spune că a dat și roade. Împreună cu partenerii noștri, Ministerul Educației și Cercetării și comunitatea de profesori și profesoare, am reușit să facem multe lucruri utile și frumoase. Dar știm că mai avem de lucru,” menționează Nadine Gogu.

Cu siguranță, acest parcurs nu ar fi fost posibil dacă nu am fi avut alături și parteneri de încredere, care să înțeleagă cât este de important să educăm noile generații să gândească critic. DW Akademie a fost partenerul alături de care CJI a pus bazele Educației pentru media în școală. „Încă de la început, am știut că rezultatele nu vor fi vizibile peste noapte. Nu a fost niciodată vorba despre o intervenție pe termen scurt, ci despre construirea a ceva durabil. Iar acest lucru a necesitat mult efort și perseverență de-a lungul timpului. O componentă cheie a acestei abordări a fost colaborarea dintre părțile interesate, care a reunit partenerul nostru de bază – CJI, cu viziunea sa clară asupra educației media în Moldova, alături de Ministerul Educației și Cercetării, școli și cadre didactice,” spune Olena Ponomarenko, Directoare de program, DW Akademie pentru Asia și Europa.

Pe parcurs, acestui proces s-au alăturat și alți parteneri ai CJI, care au înțeles că acest efort este unul important și de durată. „Ce am învățat în ultimul deceniu este că noi, cetățenii acestei țări, trebuie să fim mai adaptabili și mai responsabili într-un spațiu informațional atât de schimbător. Gândirea critică rămâne una dintre cele mai importante abilități și ea trebuie cultivată de la vârste fragede, începând cu grădinița și continuând pe tot parcursul școlii, dar și după. Împreună cu CJI, am reușit să oferim copiilor și tinerilor instrumente care să-i sprijine în acest parcurs: am creat spectacole educative care îi învață cum să fie în siguranță online și cum să distingă manipularea de informația credibilă, am actualizat și digitalizat manualele, făcându-le mai accesibile și mai incluzive, am ajutat profesorii să devină mesagerii educației informaționale. Suntem mândri că facem parte din acest efort comun care continuă să contribuie la creșterea unor cetățeni informați și implicați,” conchide Oxana Iuteș, Directoare de proiecte și de țară pentru Moldova, Informed.

De ce trebuie să continuăm

Lumea informațională în care au crescut primele generații de elevi care au studiat disciplina Educație pentru media este foarte diferită. Volumul de informație a crescut, platformele digitale s-au schimbat, iar instrumentele de inteligență artificială au făcut posibilă producerea unor forme de conținut care pot fi tot mai dificil de deosebit de realitate.

Tocmai de aceea, educația media nu poate fi privită ca un proiect care se încheie după zece ani. „Este un proces continuu. În ultimii ani, volumul și complexitatea dezinformării sunt în continuă creștere, iar inteligența artificială face conținutul fals tot mai greu de identificat. Prin urmare, educația media trebuie să fie un efort continuu,” consideră Nadine Gogu.

„Împreună, marcăm un deceniu nu doar de Educație pentru media și gândire critică, ci și un deceniu de cercetare și analize bazate pe date și tendințe în domeniul culturii informării, un deceniu de colaborare și parteneriate constructive cu instituții internaționale și naționale care ne-au susținut entuziasmul și, desigur, mii de elevi și profesori dornici să-și formeze competența media. Cu siguranță, acest efort trebuie să continue, pentru că Educația pentru media nu este un obiectiv atins o dată pentru totdeauna, ci un proces care trebuie adaptat permanent la noile tehnologii și la schimbările din mediul informațional,” spune formatoarea Natalia Grîu.

10 ani. Continuăm să gândim critic

În zece ani, o idee a devenit o disciplină. Un proiect pilot a devenit o practică prezentă în școli. Câteva zeci de profesori de la început au devenit o comunitate de sute de cadre didactice instruite. Primele manuale au fost urmate de ediții actualizate, resurse digitale și materiale accesibile pentru elevi cu diferite necesități speciale.

Iar în centrul tuturor acestor eforturi rămâne aceeași idee: un elev care știe să pună întrebări, să verifice informația și să gândească înainte de a reacționa este mai bine pregătit pentru lumea în care trăiește.

Timp de 10 ani, Educația pentru media a prins rădăcini în școală, iar astăzi, privind în urmă, avem ferma convingere că direcția aleasă a fost una corectă și necesară. Am crescut împreună, am învățat împreună și am promovat un mesaj în care credem: educația media este necesară și ne ajută să creștem generații de elevi cu gândire critică. Cu siguranță, cei 10 ani reprezintă un moment de bilanț. Dar nu și un punct final.

10 ani. Continuăm să #gândimcritic.

Sursa foto/video: CJI, Olga Vișchiu, Maria Duplava, Alexandru Topolenco, Mariana Leancă.

Loading

Share This

Copy Link to Clipboard

Copy