CJI lansează Tabăra de educație media „TikTok Camp: Explorez. Analizez. Creez.”

Ești elev/elevă în clasele a X-a – a XI-a și înveți sau ai învățat disciplina Educație pentru media? Ești pasionat/ă de crearea conținutului video și dorești să-l promovezi pe TikTok? Ai un canal de TikTok sau ești dispus/ă să-ți creezi unul? Atunci Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) te invită alături de profesorul/profesoara ta și alți colegi/colege să participi la Tabăra de educație media „TikTok Camp: Explorez. Analizez. Creez.”, care se va desfășura la Vadul lui Vodă în perioada 13-16 iunie 2024.

Scopul taberei este de a consolida competențele de educație media ale liceenilor, de a le spori gradul de înțelegere a importanței consumului de informații de calitate pe rețelele sociale și de a-i ajuta să creeze conținut video pentru platforma TikTok.

Astfel, timp de trei zile, elevii și elevele vor fi implicați în diverse activități interactive și instructive, care îi vor ajuta să înțeleagă mai bine domeniul educației media. Ghidați de experți și mentori, aceștia își vor îmbunătăți cunoștințele, își vor dezvolta gândirea critică și vor învăța să creeze conținut de calitate, care ulterior va fi distribuit pe platforma TikTok. În acest mod, tabăra va ajuta participanții să devină creatori de conținut de calitate, care să promoveze gândirea critică și consumul conștient de informații în societate.

La tabără vor fi selectate 5 echipe, fiecare a câte 5 cinci elevi și eleve de la treapta de liceu, de la 5 instituții de învățământ din diferite regiuni ale Republicii Moldova. Îndemnăm profesorii care au predat sau predau în acest an Educația pentru media la liceu să formeze echipe a câte 5 elevi/eleve și să se înscrie cu toții în competiție. În total, la tabără vor participa 25 de elevi/eleve și 5 profesori/profesoare, care împreună vor învăța cum să creeze conținut video de calitate pe TikTok.

Ulterior, cei 25 de participanți/te vor avea la dispoziție până la 3 luni pentru a crea fiecare conținut video (2-3 videouri per participant/ă), care să promoveze gândirea critică. Materialele video create vor fi distribuite și promovate pe conturile lor de TikTok. În final, fiecare echipă va primi câte un premiu în valoare de 500 de dolari.

Dacă ești interesat/ă să participi în cadrul acestei tabere, te încurajăm să formezi o echipă și împreună cu profesoara ta/profesorul tău de Educație pentru media să să te înscrii la „TikTok Camp: Explorez. Analizez. Creez.”

În cazul în care te-am făcut curios/curioasă, completează acest formular de participare până pe data 15 mai 2024 în care împreună cu profesorul/profesoara și ceilalți membri ai echipei să argumentați de ce vă doriți să participați la tabără. Prin înscrierea la concurs, toți participanții și participantele își asumă responsabilitatea de a produce conținut video pentru TikTok care să promoveze gândirea critică și să fie distribuit pe conturile proprii de TikTok și pe canalele instituției de învățământ.

Ulterior, 5 licee, reprezentate de 25 tineri/tinere, însoțiți/te de 5 profesori/profesoare, vor fi selectate de CJI pentru participare la tabără. Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta la tel. 022 213652 sau scrie pe adresa: comunicare@ijc.md

Atenție! Formularul de participare va fi completat de profesorul/profesoara de Educație pentru media, care va avea, în prealabil, acordul părinților de a înscrie cei 5 elevi pentru participare în cadrul taberei de educație media. Ulterior, fiecare membru al echipelor selectate va prezenta acordul în scris al părinților.

Toate activitățile/atelierele de lucru din cadrul taberei se vor desfășura în limba română, iar cheltuielile aferente participării la tabără vor fi acoperite de organizatori.

Tabăra de educație media este parte a proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID, Ambasada Marii Britanii la Chișinău și implementat de Internews în Moldova, care are ca scop promovarea dezvoltării mass-media independente și profesioniste, și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice.

 

Loading

Share This

Copy Link to Clipboard

Copy