CJI anunță câștigătorii primei etape a concursului „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea”
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a desemnat 12 câștigători ai primei etape a concursului „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea”, ediția a II-a, lansat pentru a susţine şi încuraja eforturile profesorilor de a educa elevii în spiritul gândirii critice.
La prima etapă a concursului sunt selectate 7 instituţii de învățământ înscrise în prima categorie, cea a școlilor în care, în anul de studii 2021-2022, este predată disciplina opţională Educaţie pentru media și alte 5 instituții din a doua categorie – școli în care această disciplină nu este predată, deocamdată. La concurs s-au înscris 30 de instituții la ambele categorii – 19 școli în prima categorie și 11 școli în a doua. În procesul de selectare a dosarelor, comisia de evaluare a luat în considerare activitățile propuse și experiența de gestionare a proiectelor de către școli, selectând instituții din diferite regiuni ale republicii și, inclusiv, cele în care se predă în limba rusă.
La prima etapă a concursului, comisia de evaluare a luat în considerare următoarele criterii:
- Motivaţia reprezentanţilor instituţiei de a promova educaţia media;
- Numărul elevilor care studiază în instituţie;
- Numărul treptelor şcolare la care se predă Educaţia pentru pentru media (pentru școlile din prima categorie);
- Experienţă în gestionarea proiectelor.
Câștigătorii primei etape a concursului, prima categorie, în ordine aleatorie, sunt:
- Gimnaziul Sârcova, s. Sârcova, r-n Rezina (cu predare în limba română)
- Gimnaziul „Vasile Pârvan”, s. Gotești, r-n Cantemir (cu predare în limba română)
- Gimnaziul Zgurița, s. Zgurița, r-n Drochia (cu predare în limba română)
- Liceul Teoretic „Al. Pușkin”, or. Fălești (cu predare în limba rusă)
- Liceul Teoretic „DA VINCI”, or. Chișinău (cu predare în limba română)
- Liceul Teoretic „Lev Tolstoi”, or. Glodeni (cu predare în limba rusă)
- Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, s. Sipoteni, r-n Călărași (cu predare în limba română)
Câștigătorii primei etape a concursului, a doua categorie, în ordine aleatorie, sunt:
- Gimnaziul Albinețul Vechi, s. Albinețul Vechi, r-n Fălești (cu predare în limba română)
- Gimnaziul „Alecu Mare”, s. Slobozia Mare, r-n Cahul (cu predare în limba română)
- Liceul Teoretic „Vasile Coroban”, or. Glodeni (cu predare în limba română)
- Liceul Teoretic „Heritage”, or. Chișinău (cu predare în limba română)
- Centrul de Excelență în Construcții, or. Chișinău (cu predare în limba română)
Instituțiile selectate vor avea la dispoziţie şase luni de zile, în perioada 1 noiembrie 2021 – 30 aprilie 2022, și un suport financiar în valoare de 300 de euro pentru a desfăşura activităţi de educaţie media, precum dezbateri, concursuri video, ateliere cu părinții, vizite în redacții, realizarea unui blog al școlii, flashmoburi sau quizuri.
Astfel, în școlile câștigătoare din prima categorie:
- profesorii de la treapta primară vor realiza împreună cu elevii/profesorii/părinţii activităţi sub genericul „Vreau să fiu creator de media”;
- profesorii de la treapta gimnazială vor realiza împreună cu elevii/profesorii/părinţii activităţi sub genericul „Comportamentul etic în online”;
- profesorii de la treapta liceală vor realiza împreună cu elevii/profesorii/părinţii activităţi sub genericul „Sunt sigur online”.
În cele 5 școli din a doua categorie profesorii au posibilitatea să desfășoare activități de educație media în funcție de tematicile pentru care manifestă interes atât ei, cât și elevii.
La final, fiecare instituţie va prezenta câte un portofoliu de activităţi realizate în perioada 1 noiembrie 2021 – 30 aprilie 2022. Evenimentul de prezentare a activităţilor de educaţie media ale celor 12 instituţii de învăţământ înscrise în concurs va avea loc în luna iunie 2022, la Chişinău. Fiecare participant va avea la dispoziţie 15 minute pentru a-şi prezenta portofoliul în faţa juriului.
Membrii juriului, formaţi din reprezentanţi ai CJI, Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi experţi în domeniu, vor selecta drept câştigătoare două echipe din cele 7 instituţii de învăţământ participante în concurs în care se predă Educație pentru media și alte două echipe din cele 5 instituții școlare în care nu se predă această disciplină.
Cele patru școli câștigătoare vor fi echipate cu câte un Media Corner – un colțișor de educație media în care elevii vor avea acces la resurse utile. Împreună cu profesorii, elevii vor avea posibilitatea să desfășoare activități de promovarea a gândirii critice într-un spațiu confortabil și creativ. Media Corner-ul va fi amenajat în cadrul proiectului „Consolidarea competențelor de educație media”, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ).
Regulamentul concursului, în care sunt stipulate condiţiile de participare, criteriile de selectare şi cele de evaluare, precum şi alte detalii relevante, poate fi consultat aici.
Concursul este organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Consolidarea competențelor de educație media în Republica Moldova”, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova.