Educația pentru media: de 5 ani dezvoltăm gândirea critică în școală
De cinci ani suntem alături de profesori și profesoare, de elevi și eleve și de părinții acestora pentru a-i determina să conștientizeze cât de important este să ai o cultură media elevată în secolul XXI. În toți acești ani am avut un parcurs frumos, reușind să ne înconjurăm de sute de ambasadori ai educației media în persoana elevilor, profesorilor și părinților. Cei care înțeleg ce presupune, de fapt, Educația pentru media și cum aceasta ne protejează de falsuri și ne ajută să ne simțim în siguranță în mediul online rămân partenerii noștri fideli pentru totdeauna.
Anul de studii 2021-2022 a fost nu doar al cincilea an în care disciplina Educație pentru media a fost predată în școlile din Republica Moldova, dar și primul an în care aria geografică a disciplinei a cuprins toate raioanele și municipiile țării. În cinci ani am reușit să ajungem în fiecare raion și să convingem tot mai mulți profesori și profesoare că Educația pentru media este o disciplină care merită o atenție sporită în rândul disciplinelor opționale.
În anul de studii 2021-2022, 128 de pedagogi au predat această disciplină unui număr record de 4.180 de elevi din 103 școli de pe întreg teritoriul țării. Sunt cele mai mari cifre înregistrate de la introducerea cursului în programul școlar în 2017. Pentru a veni în ajutorul profesorilor și elevilor, în fiecare an organizăm diverse evenimente, lansăm noi produse media, cu intenția de a-i ajuta să desfășoare lecțiile cât mai interesant. Ajunși la un nou sfârșit de an școlar, considerăm oportun să trecem în revistă tot ce am făcut în această perioadă în domeniul educației media.
Spectacolul „Un click din colți sau Lupul Manipulator”
De Ziua Internațională a Copiilor, în colaborare cu Asociația „Talinka” și Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță”, am lansat versiunea video a spectacolului „Un click din colţi sau Lupul Manipulator”, adaptare după povestea educațională cu același titlu semnată de cercetătoarea media Solvita Denisa Liepniece din Letonia. Spectacolul, inclusiv cu subtitrare în limba rusă, este o premieră pentru spațiul mediatic din țara noastră, fiind realizat sub forma unei povești educaționale și distractive, urmărind scopul de a ajuta micii consumatori de media să înțeleagă și să analizeze corect informația din sursele virtuale. Spectacolul a fost vizionat de picii de la grădinițele din țară, dar și de elevii claselor primare care studiază disciplina Educație pentru media, ajutându-i să înțeleagă cum funcționează mediul online și îndemnându-i să analizeze ceea ce au văzut sau auzit în special pe rețelele sociale. Micii spectatori urmăresc o poveste în care lupul Woolfy și mistrețul Hoofy încearcă să manipuleze internauții. Într-un final însă, personajele își îndeamnă prietenii și urmăritorii „să fie sinceri și să descopere mereu adevărul”.
Concursul „Educație media – prioritate în școala mea”
În luna iunie 2021, am desemnat câștigătorii primei ediții a concursului „Educația pentru media – prioritate în școala mea”, organizat în rândul instituțiilor de învățământ preuniversitar în care, în anul de studii 2020-2021, s-a predat disciplina opțională Educație pentru media. 12 instituții selectate și-au prezentat activitățile organizate timp de șase luni în fața colegilor și membrilor juriului, în cadrul unui eveniment offline desfășurat la Chișinău. Cei trei câștigători au fost premiați cu câte o tablă interactivă, care îi va ajuta să desfășoare lecții de Educație pentru media dinamice și prietenoase elevilor. Ingeniozitatea și implicarea pedagogilor ne-a motivat să lansăm o nouă ediție a acestui concurs, de această dată inclusiv pentru școlile în care disciplina nu este și nu a fost predată. Din 30 de școli înscrise la cele două categorii, comisia de evaluare a selectat 12 echipe care au la dispoziție șase luni, în perioada 1 noiembrie 2021 – 30 aprilie 2022, și un suport financiar în valoare de 300 de euro pentru a desfășura activități de promovare a culturii media.
Media Literacy Forum - Primul forum de Educație media
Pe 17 septembrie, am lansat primul forum de educație media – Moldova Media Literacy Forum. Peste 50 de profesoare și profesori și 15 experți locali și internaționali s-au adunat la Chișinău sau s-au conectat online pentru a pune în discuție ultimele evoluții în domeniu, pentru a afla experiența țărilor vecine în materie de educație media și pentru a analiza perspectivele acestei discipline. În prima parte a zilei, invitații au discutat despre importanța Educației pentru media pentru tânăra generație și rolul cadrelor didactice în acest proces. În cea de-a doua parte a zilei, au fost organizate șase masterclassuri. Subiectele discutate au vizat integrarea conceptelor de Educație pentru media în cadrul disciplinelor reale și umaniste, tehnici inovative de predare a acestui curs, cyberbullyingul, dezordinea informațională, precum și calitatea informației promovate de influenceri. La final, participanții au adoptat și o rezoluție care accentuează importanța continuării eforturilor de promovare a Educației pentru media în rândul elevilor, tinerilor și părinților.
Săptămâna Educației media
De patru ani, în luna octombrie, organizăm Săptămâna Educației Media (SEM) în Moldova. Această frumoasă tradiție mobilizează în fiecare an profesorii și elevii să depășească împreună cadrul lecțiilor și să organizeze activități de educație media în afara orelor de studii. Desfășurată în perioada 18-24 octombrie 2021, a patra ediție a SEM a implicat peste 1.000 de elevi, pedagogi și părinți în cadrul dezbaterilor, lecțiilor publice, meselor rotunde, întâlnirilor cu jurnaliști sau scriitori, concursurilor și expozițiilor. De asemenea, în contextul acestui eveniment, am anunțat două competiții – un concurs de fotografii la tema „Spațiul virtual, prieten sau pericol?”, pentru elevii claselor primare, și un concurs de materiale video la tema „Dezmințim falsurile și dezinformarea de pe rețelele sociale” pentru elevii claselor gimnaziale și liceale. Formarea online „Materiale video de calitate și cu impact – cum le realizăm?” a ghidat 24 de elevi în crearea conținutului foto și video și mânuirea camerei telefonului mobil. În total, am recepționat 57 de materiale realizate de 88 de elevi, 38 dintre care au fost fotografii, iar 19 – materiale video. Drept rezultat, șase premii au fost oferite elevilor de la treapta primară, iar șapte – la treptele gimnazială și liceală, în cadrul evenimentului de premiere online, desfășurat pe 29 noiembrie 2021.
Un nou sezon de Podcast cuMINTE
Pentru că experiența primului sezon de Podcast cuMINTE, lansat în septembrie 2020, a fost una de bun augur, am decis să continuăm această inițiativă și, în luna noiembrie 2021, am demarat un nou sezon de podcast. Astfel, timp de aproape doi ani ghidăm consumatorul de media prin labirinturile dezinformării, falsurilor și manipulării din presă ca să-l ajutăm să le distingă, să le înțeleagă, să nu le promoveze și să contribuie, astfel, la o societate informațională mai sănătoasă. În edițiile celui de-al doilea sezon al podcastului am discutat cu experți valoroși, dar și cu consumatorii de media despre gândirea critică după 60 de ani, despre valoarea presei libere, despre cele mai răsunătoare dezinformări din 2021, despre jocurile online și despre imaginea copilului în context negativ. Podcastul nostru poate fi ascultat pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud. Mai mult, de curând acesta este difuzat în fiecare sâmbătă, începând cu ora 18.10, și la Radio Moldova. Audiție plăcută!
Portofoliul Educație pentru media
Pentru a veni în ajutorul beneficiarilor noștri am creat portofoliul Educație pentru media, în limbile ROM, RUS, ENG. Din 2014 și până în prezent, am depus eforturi considerabile în domeniul educației media, pentru a contribui la dezvoltarea gândirii critice a profesorilor și elevilor, dar și a consumatorilor de media în general, oferindu-le pe parcurs diverse instrumente necesare pentru a discerne între adevăr și fals, între informare și dezinformare. Respectiv, în toată această perioadă am creat numeroase produse de educație media, care au venit în ajutorul profesorilor, elevilor și a consumatorilor de media. Pentru a facilita accesul celor interesați de activitățile noastre pe dimensiunea educației media, am creat acest portofoliu, unde se regăsesc cele mai importante activități – manualele de Educație pentru media, instruiri, tutoriale, spectacolul teatral, piesa în ritmuri de hip-hop, Podcastul cuMINTE, Săptămâna Educației Media etc. Platforma mai conține și o linie a timpului, pe care sunt fixate principalele activități din 2014 și până în prezent.
Traininguri de Educație pentru media
În lunile aprilie și mai 2022 am desfășurat patru programe noi de instruire în domeniul Educației pentru media, oferind șansa unui număr de 73 de profesori, profesoare și învățătoare să-și dezvolte competențele media și să conștientizeze că „fără Educația pentru media nu poți rezista pe autostrada vieții”. Pe parcursul celor trei zile de formare, participanții și participantele de la treptele primară, gimnazială și liceală au reușit să-și alunge temerile și să descopere un domeniu nou, dar indispensabil erei informaționale în care trăim. Din 2017 și până în prezent, prin programele noastre de formare au trecut 606 cadre didactice, care reprezintă toate cele trei trepte de învățământ – primar, gimnazial și liceal.
Noi manuale tipărite
Principalul nostru instrument de promovare a consumului conștient de informații în cadrul instituțiilor școlare este manualul de Educație pentru media, pe care l-am elaborat pentru cele trei trepte de învățământ, în limbile română și rusă. În acest an de studii am tipărit un nou lot de 1.000 de manuale de Educație pentru media la treapta primară, în limba rusă, iar o parte dintre acestea au ajuns deja pe băncile micuților consumatori de media din școlile cu predare în limba rusă. Din 2017 și până în prezent, am tipărit nici mai mult nici mai puțin de 14.100 de exemplare de manuale care sunt distribuite anual profesorilor și elevilor ce își doresc să învețe să gândească critic. Manualele sunt disponibile și în format electronic și pot fi accesate pe platforma Educaţia Mediatică.
Educația pentru media și teatrul au făcut echipă bună
Elevii și elevele de la Teatrul de Păpuși din cadrul gimnaziului Brînzenii Vechi, raionul Telenești, și-au pus la încercare creativitatea și, împreună cu profesoara de Educație pentru media, Galina Sîrbu, au realizat Serialul „Educație pentru media”. Acesta este un produs inovativ prin care personaje din povești explică noțiuni de educație media și atenționează consumatorii de media să fie precauți în raport cu anumite fenomene din spațiul virtual. Am încurajat și încurajăm în continuare profesorii să vizioneze împreună cu elevii cele șapte episoade ale acestui serial la lecțiile de Educație pentru media și să-i îndemne să gândească critic în orice împrejurări. Vizionare plăcută!
Mediacritica a „îmbrăcat haine noi”
În martie 2022, portalul Mediacritica, prima platformă din Republica Moldova orientată spre educarea consumatorilor de media, a „îmbrăcat” haine noi. Portalul are un nou site, mai atractiv pentru consumatorii de media. În știrile publicate zilnic, precum și în analizele, studiile de caz, monitorizările periodice, semnate de jurnaliști și cercetători, portalul reflectă derapajele instituțiilor de presă de la normele deontologice, în timp ce regulile jurnalismului corect și echidistant sunt explicate printr-o serie de materiale video. Internauții sunt invitați să-și testeze cunoștințele cu ajutorul mai multor jocuri interactive și quizzuri pe variate subiecte, în timp ce iubitorii de audio pot asculta Pocastul cuMINTE. Tot pe Mediacritica, telespectatorii și radioascultătorii sunt invitați să semnaleze încălcări pe care le sesizează la TV sau radio, prin intermediul platformei T(V)E Privește!, iar topul credibilității portalurilor informaționale este disponibil pe platforma Media Radar.
Educaţia pentru media: alege disciplina care te ajută să gândești critic!
Până în luna septembrie 2022, profesorii împreună cu părinţii şi elevii au posibilitatea să aleagă disciplinele opţionale pe care școlarii le vor studia în anul de învăţământ 2022-2023. Am lansat deja o invitație profesorilor și profesoarelor să ne pășească pragul pentru a le pune la dispoziție setul de manuale de care au nevoie ca să învețe elevii ce înseamnă să gândești critic. De asemenea, vă încurajăm să aflați 5 motive care v-ar determina să optați în favoarea disciplinei Educație pentru media în școală.
Vă îndemnăm și în continuare să urmăriţi platforma educatia.mediacritica.md, unde vom publica și de acum încolo materiale utile consumatorilor de media de toate vârstele.
Centrul pentru Jurnalism Independent organizează activităţi de educaţie media în cadrul proiectului „Consolidarea competențelor de educație media în Republica Moldova”, susţinut de Deutsche Welle Akademie şi finanţat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania, în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democraţiei, incluziunii şi responsabilităţii în Moldova (MEDIA-M)”, realizat în parteneriat cu Internews şi finanţat de USAID, UK, în cadrul proiectului „Sporirea sprijinului pentru instituţiile media de limbă rusă independente şi pentru eforturile în domeniul Educaţiei media”, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos, precum și în cadrul proiectului „Instrumente inovatoare de educație media pentru cetățeni bine informați”, implementat cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București.